„… Spre seară am ajuns la un sat, numit Piatră Corbului, ceea ce însemnează Stânca Corbului, fiindcă din sus de acesta se află o stâncă imensă, ce stă către Răsărit întocmai ca un zid drept. În mijloc e o biserică, mică dar frumoasă, despre care se spune că a fost ascunsă și apoi descoperită de un sfânt eremit căruia i s-a arătat în vis și care venind aici o deschise; vechile zugrăveli se pot încă vedea în ea și regulat se face aici Liturghia. …”
Paul de Alep – „Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiohia în Țările Române, 1653 – 1658”. Emilia Cioran, București, 1900; p. 231.