Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex din Anglia a fost prezent ieri la Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ – Durău. În prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, arhim. Zaharia Zaharou a susţinut o prelegere pentru cei 100 de preoţi din protopopiatele Târgu Neamţ şi Săveni, întruniţi la conferinţa pastoral-misionară din acest an.

În debutul întâlnirii, Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit preoţilor prezenţi despre înfiinţarea Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex din Anglia şi despre părintele Sofronie Saharov, plecat la Domnul, cel care a organizat obştea acestei aşezări monahale. „Sfântul Siluan Athonitul a devenit personalitatea de sfinţenie cea mai marcantă din Ortodoxia veacului trecut. La mănăstirea rusească din Sfântul Munte Athos vieţuia un alt rus, venit acolo după Revoluţia bolşevică, cel care avea să devină părintele Sofronie Saharov. Părintele Sofronie Saharov nu şi-a găsit o altă oblăduire duhovnicească decât la picioarele Sfântului Siluan, în care avea să recunoască un geniu al sfinţeniei. După moartea Sfântului Siluan, părintele Sofronie s-a retras în Occident, mai întâi în Franţa, apoi în Anglia, la 100 de kilometri de Londra. Aici a înfiinţat Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul», fiind părinte duhovnicesc pentru două obşti (călugări şi călugăriţe). Puţin câte puţin, oameni din toată lumea ortodoxă au simţit în acest părinte un om cu totul şi cu totul aparte. Foarte mulţi tineri s-au îndreptat spre părintele Sofronie, pentru că au simţit în el duhul Sfântului Siluan. L-am întâlnit o singură dată pe părintele Sofronie, care, la începutul anilor â90, încărcat de ani a plecat la Domnul. A fost atât de puternic în cele ale duhului încât a reuşit în timpul vieţii sale să organizeze obştea de călugări şi de călugăriţe de la Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul». În această obşte au început să vină oameni care s-au aşezat la picioarele părintelui Sofronie, trăind într-o autentică viaţă monahală. Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul» – Essex din Anglia este cunoscută de noi, cei din ţară, şi pentru faptul că acolo a trăit părintele Rafail Noica“, a amintit Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a adăugat că arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex a fost invitat să susţină două conferinţe la Iaşi şi să viziteze mănăstirile din Moldova.

„Cu cât mulţumim mai mult, cu atât El ne deschide ochii inimii ca să vedem şi mai bine darurile Lui“

Arhim. Zaharia Zaharou şi-a îndreptat gândul de mulţumire „faţă de Dumnezeu pentru cinstea de a fi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan şi a preoţilor care participă la conferinţa de la Durău“, continuând să susţină o prelegere despre mulţumirea pe care oamenii trebuie să o aducă Celui Preaînalt pentru a deveni „vrednici de mântuire“. „Biserica este împărtăşirea darurilor Sfântului Duh, iar noi intrăm în împărtăşirea acestor daruri aducând mulţumire lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii noastre ne învaţă să mulţumim lui Dumnezeu în miezul Sfintei Liturghii. Nu trebuie să uităm că Liturghia, înainte de toate, este o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toţi sfinţii Săi şi îndeosebi pentru Maica Domnului. Atunci când mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat devenim părtaşi Bisericii. Oricine aduce mulţumire pentru toate binefacerile revărsate asupra lui sau întregului trup al Bisericii devine vrednic de mântuire. Învăţându-ne să aducem încontinuu mulţumire lui Dumnezeu, ne învrednicim de o continuă şi adevărată pocăinţă care nu are sfârşit pe pământ. Aducând mulţumire lui Dumnezeu continuu, nu facem decât să ne păstrăm un duh smerit. Acest duh smerit atrage în noi şi mai mult darurile lui Dumnezeu. Cu cât mulţumim lui Dumnezeu mai mult, cu atât El ne deschide ochii inimii ca să vedem şi mai bine binefacerile şi darurile Lui. Vine clipa când nu mai suntem în stare să-I mulţumim lui Dumnezeu aşa cum am dori şi ne pocăim, pentru că El e vrednic de mai mult decât suntem noi în stare să-I oferim. Aceasta este adevărata pocăinţă care nu are sfârşit pe pământ. Dacă aducem mulţumire lui Dumnezeu, înseamnă că suntem oameni care ne învrednicim de mântuire“, a spus arhim. Zaharia Zaharou. În continuare, invitatul conferinţei pastoral-misionare de la Durău a răspuns la întrebările adresate de preoţii din sală.

SURSA

Incepand de anul trecut, cu binecuvantarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Argesului, manastirea noastra inscrie in randurile ocrotitorilor sai si pe Sfantul Voievod Neagoe Basarab, praznuit la 26 Septembrie.

Sf. Vv. Neagoe Basarab a fost ctitor la Corbii de Piatra, pomelnicul manastirii pomenindu-l imediat dupa Basarab Voevod. De asemenea, el s-a ingrijit de manastire atunci cand aceasta avea nevoie, daruindu-i, printr-un document din 12 Iunie 1517 cate 700 de aspri anual.

Astfel, acesta fiind ocrotitor al manastirii in timpul vietii am gandit ca este un lucru bineplacut lui Dumnezeu ca sa ramana ocrotitor al ei si dupa ce a fost trecut in randul sfintilor.

Pentru rugaciunile bineplacutului Tau, marele intre domnitori, Sfantul Neagoe Basarab, Doamne Iisuse Hristoase miluiest-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

În baza unei solicitări primite la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (CICCR) în data de 20 iunie 2011 din partea d-nei Valentina Gafencu, au fost începute o serie de investigaţii privitoare la stabilirea locului unde au fost îngropate rămăşiţele pământeşti ale fratelui acesteia, Valeriu Gafencu, care a murit la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna.

În urma cercetărilor de teren, s-a stabilit faptul că trupul lui Valeriu Gafencu a fost înhumat în apropierea penitenciarului din Târgu Ocna, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. În încercarea de căutare, identificare şi recuperare a osemintelor celui care a fost Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, cum l-au numit toţi cei care l-au cunoscut, numire care a fost instituţionalizată de către monahul Nicolae Steinhardt, CICCR organizează începând cu data de 5 septembrie 2011, timp de câteva zile, o cercetare arheologică în spaţiul acestui cimitir.

În penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, conform surselor documentare existente, numai în perioada dintre anii 1950 şi 1954 au decedat un număr de 54 de persoane, care erau condamnate pentru delicte politice.

După deces, cadavrele acestora au fost înhumate în cimitirul de lângă biserica situată în apropierea închisorii. Din informaţiile obţinute, rezultă că corpurile defuncţilor au fost înhumate fără sicriu, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce.

“Până în prezent nu cunoaştem să existe vreo evidenţă întocmită care să privească eventuala localizare în teren a acestor înhumări. Gropile au fost săpate în incinta cimitirului, pe terenul neocupat atunci de mormintele mai vechi, unele marcate cu cruci din lemn, altele cu monumente funerare din piatră, acestea din urmă existând şi astăzi” – se afirma intr-un comunicat al CICCR.

Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit Sanatoriul pentru bolnavi psihici, pacienţii decedaţi aici, care nu au fost puţini, au fost îngropaţi tot în spaţiul acestui cimitir. Multe din aceste morminte, deşi la început aveau cruce, nemaifiind întreţinute şi revendicate, odată cu trecerea timpului au fost date uitării iar locurile au fost ocupate de morminte ulterioare.

Ulterior, spaţiul din cimitir care nu mai era ocupat de morminte vizibile, a fost parcelat şi împărţit credincioşilor din parohia locului pentru locuri de înmormântare. Ca urmare, în prezent, terenul cimitirului este aproape în întregime ocupat de morminte mai noi sau mai vechi. În multe cazuri, gropile mormintelor contemporane au afectat, parţial sau integral, şi mormintele foştilor deţinuţi politici care au fost îngropaţi în acel perimetru. Spaţiul din cimitir rămas liber mai cuprinde doar o suprafaţă restrânsă de teren situată în colţul de nord-vest al cimitirului, care, nu peste multă vreme, va fi ocupată şi aceasta de morminte.

“Din păcate, având în vedere această stare de lucruri constatată în teren, o intervenţie arheologică în scopul menţionat mai poate fi de actualitate doar acum, aceasta fiind strict limitată doar la acea suprafaţă redusă din cadrul cimitirului, care încă nu este ocupată de morminte. Ceea ce nu au vrut sau nu au reuşit să facă alţii înaintea noastră, încercăm să facem noi acum cu posibilităţi modeste, însă, având în vedere incertitudinile inerente şi mai ales condiţiile obiective de la faţa locului, şansele îndeplinirii scopului acţiunii noastre sunt mult diminuate” – se mai arata in comunicatul citat.

Operaţiunea va fi executată de o echipă specializată în astfel de acţiuni, coordonată de către Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, alături de care se vor afla Paul Scrobotă, arheolog şi director al Muzeului de Istorie din Aiud, Horaţiu Groza, arheolog la Muzeul de Istorie din Turda şi d-nul Marius Oprea, coordonatorul CICCR, fondator şi fost preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România.

Acţiunea este organizată în colaborare cu Asociaţia Filantropică “Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare, care va fi reprezentată la faţa locului de către d-nul Ioan Chertiţie, coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din închisorile comuniste”.

Activităţile de cercetare arheologică vor fi sprijinite de către Primăria oraşului Târgu Ocna şi de primarul Floarea Ivanov, precum şi de Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din localitate.

“Indiferent de rezultatul final al încercării noastre, încărcătura istorică şi morală al acestui demers – care, in cazul dat, încearcă practic în ultimul ceas recuperarea memoriei unor mari români care s-au jertfit pentru ţară, pentru Hristos şi credinţa strămoşească – reclamă ca astfel de fapte să se desfăşoare sub oblăduirea Bisericii Naţionale şi a ierarhului locului. De aceea, lucrările de cercetare de la Târgu Ocna se vor desfăşura sub patronajul Preasfinţiei Sale Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Această încercare creştinească, cu vrerea lui Dumnezeu, poate aduce alinare sufletească pentru cei care mai supravieţuiesc şi care au pătimit pe nedrept în anchetele Securităţii şi în temniţele comuniste, şi de care nimeni nu se mai interesează. Astfel de fapte reprezintă şi un mod de recunoştinţă adusă memoriei celor care astăzi nu mai sunt printre noi, dintre care foarte mulţi au murit ca nişte martiri, fiind ucişi fără judecată sau în timpul detenţiei, şi ale căror trupuri au fost aruncate aiurea în morminte rămase până astăzi necunoscute” – se spune in comunicat.

Valeriu Gafencu (1921-1952)

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judetul Bălţi, în Basarabia. Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Ţarii, adunarea reprezentativa care a votat în 1918 Unirea cu România. În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi, a fost arestat din motive politice şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

A fost încarcerat pentru început la închisoarea de la Aiud unde a rămas pentru mai mulţi ani, după care a fost transferat la închisoarea din Piteşti. În aceste temniţe, datorită condiţiilor de detenţie, agravate după instaurarea în ţară a regimului comunist, a contactat mai multe boli, acesta fiind preţul rezistenţei sale morale şi spirituale. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Ca urmare a acestui lucru, la sfârşitul anului 1949, Valeriu este transferat de la Piteşti pentru investigaţii medicale la închisoarea Văcăreşti, iar în februarie 1950 a fost trimis la penitenciarul-spital din Târgu Ocna, într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de încă doi ani poate fi considerată drept o minune.

Penitenciarul din Târgu Ocna

În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste.

Condiţiile climaterice mai deosebite ale zonei unde se află amplasată localitatea, au contribuit la înfiinţarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei închisori. Iniţiativa i-a aparţinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de condiţiile grele în care lucrau deţinuţii de la salina din localitate, unde acesta avea în proprietate şi un conac.

Lucrările la construcţia închisorii au fost începute în anul 1851 şi au fost finalizate în 1855, în tot acest interval de timp deţinuţii fiind cazaţi, din dispoziţia domnitorului, în clădirea conacului. Edificiul, în formă de potcoavă, a fost ridicat lângă conacul domnesc, iar intrarea se făcea prin poarta conacului, care a devenit clădire administrativă.

Capacitatea noului edificiu era de 12 camere, în fiecare putând fi cazaţi circa 30 de deţinuţi. Închisoarea propriu-zisă era destinată exclusiv condamnaţilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece, ziua, aceştia erau duşi la ocnă pentru muncă.

Până în anul 1931, denumirea oficială a penitenciarului a fost aceea de Închisoare centrală de muncă silnică. În acel an s-a constatat că majoritatea condamnaţilor de la Târgu Ocna sufereau de tuberculoză pulmonară şi, ca urmare, s-a dispus încetarea folosirii acestora la munca din salină.

De atunci, închisoarea a fost transformată în loc de detenţie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Deţinuţii consideraţi sănătoşi au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară, iar cei bolnavi de TBC din alte închisori au fost aduşi la Târgu Ocna.

În anul 1936 s-a început construirea unei noi clădiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dată în folosinţă în 1939, an în care s-a început şi demolarea treptată a vechii închisori, mai puţin a clădirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultată din demolări a servit ulterior la construirea zidului împrejmuitor al noii închisori-spital.

În perioada 1851-1930, la Târgu Ocna au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun, criminali şi tâlhari, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi pe termen limitat. În timpul primului război mondial, infracţiunile care predominau în fişele condamnaţilor au fost dezertările de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar.

După 1930 aici au fost aduşi şi deţinuţi comunişti, printre care s-au numărat Chivu Stoica, Alexandru Moghioroş, Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici. După 23 august 1944, comuniştii aflaţi în detenţie au fost eliberaţi iar imobilul a servit temporar drept spital de campanie.

În perioada comunistă, penitenciarul-spital TBC de la Târgu Ocna era considerat ca fiind o închisoare de categoria a II-a, care găzduia deţinuţi cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a funcţionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC până în anul 1977, când, în baza unei Hotărâri a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi a Decretului nr. 255 din 1977, penitenciarul a fost desfiinţat. Între 1977 şi 1997 stabilimentul a funcţionat ca şi cămin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justiţiei din 1997, penitenciarul-spital de la Târgu Ocna a fost reînfiinţat.

Perioada comunistă a închisorii-spital a consemnat mai multe categorii de deţinuţi: contrarevoluţionari, deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, şi deţinuţi minori, numai băieţi. În diverse perioade ale regimului comunist, numărul celor internaţi la Târgu Ocna a variat între 350 şi 550 de deţinuţi.

În cursul anului 1950, la Târgu Ocna au fost transferaţi de la închisoarea din Piteşti câteva zeci de foşti studenţi TBC-işti. La Piteşti este cunoscut faptul că în perioada 1949-1952, conducerea Ministerului de Interne şi a Securităţii în complicitate cu o echipă de torţionari selectaţi din rândul condamnaţilor aflaţi atunci în penitenciarul de la Suceava, a iniţiat şi implementat un experiment diabolic, care a vizat reeducarea şi demascarea prin metode de tortură a deţinuţilor, în primul rând a celor consideraţi ca fiind legionari.

Acest fenomen a vizat şi alte penitenciare din ţară, printre care şi Târgu Ocna. Aici, datorită condiţiilor mai speciale de detenţie, a faptului că închisoarea se afla amplasată în oraş, dar şi din cauza unor inabilităţi ale Securităţii, încercarea aplicării reeducării s-a dovedit a fi un eşec, în cele din urmă toată acţiunea plănuită a se desfăşura după normele testate la Piteşti fiind suspendată.

Un rol important l-a avut şi Valeriu Gafencu, în jurul căruia s-au adunat toţi cei care se opuneau reeducării. La Târgu Ocna, nu numai că aşa ceva nu s-a putut aplica, însă în cele din urmă se poate spune că ceea ce s-a întâmplat acolo a fost tocmai opusul Fenomenului Piteşti.

În perioada comunistă, până în anul 1968, penitenciarul a fost condus de următoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Ştefan Daniliuc (1946-1950), Anton Brumă (1950-1952), Petru Călin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Ştefan Vasile (1966-1968).

SURSA: Ziarul de Bacau

Arhimandrit Arsenie Papacioc

Program Liturgic:

00.30h – Canonul Sambetei celei Mari

01.00 – Veniti de primiti lumina!!!

apoi randuiala citirii Sf Evanghelii

urmata de Utrenia Invierii, Ceasurile Pastilor si

Sf si Dumnezeiasca Liturghie a Sf Ioan Gura de Aur

13.00 – Vecernia Invierii (A Doua Inviere)

si vecernia Sf. M. Mc Gheorghe

Program Liturgic:

11.ooh – Acatistul Sfantului Mormant

15.ooh – Vecernia Invierii cu Pavecernita

PROGRAM LITURGIC

10.00h – Ceasurile Imparatesti

11.00h – Acatistul Sfintelor Patimi

15.00h – Vecernia si scoaterea Sfantului Aer (Epitaf)

19.00h – Denia Prohodului

 

“Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri.

Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!” (Valeriu Gafencu)

Ioan IANOLIDE despre Valeriu GAFENCU:

„18 februarie 1983

Sunt în vârstă de 64 de ani. Din 1941 până în 1964 am fost în închisoare, torturat şi batjocorit – mai întâi sub dictatura lui Antonescu, apoi sub cea comunistă…

L-am mărturisit pe Hristos întreaga mea viaţă, iar în 1944 m-am închinat cu totul Lui. (…)

Astăzi se împlinesc 31 de ani de când a murit Valeriu. M-am dus la Biserică ca să mă spovedesc. Duminică mă voi împărtăşi. In ziua aceasta am aflat zidită în fiinţa mea sfinţenia, aşa fel încât nimic să nu mă mai poată despărţi de ea. Este cea mai fericită zi din viaţa mea, deşi în ziua aceasta a murit cel mai de preţ om pe care l-am cunoscut vreodată. El este cel care, în ziua aceasta, mi-a transmis fericita şi binecuvântata stare care m-a însoţit întreaga viaţă. Am fost atât de fericit, încât am dorit viaţa veşnică mai mult decât plinătatea spirituală pe care am simţit-o atunci, în ziua aceea.

Am fost, şi fireşte şi, Valeriu a fost, perfect lucid, normal şi conştient de toate cele ce se petreceau. El era plin de Har. În el se afla Hristos şi am putut să fiu şi eu părtaş la starea lui binecuvântată de sfinţenie. Îl umplea desăvârşit o stare de intensitate spirituală. Veşnicia se făcea văzută în timp, în clipă. Fericirea izvora din însăşi suferinţa. Totul era scăldat într-o lumină nepământească. Sufletul îmi era plin de pace. Trupul era lumină. Sub picioare simţeam ceva ca un câmp energetic, un fel de vibraţie care mă ţinea legat de pământ. De fericire – am plâns. Am putut vedea în duh: am văzut cerurile deschizându-se în adâncimea de nemăsurat a ochilor lui Valeriu. Am simţit Duhul Sfânt care lucra şi vorbea prin el. In slăbiciunea şi epuizarea lui fizică am simţit Puterea Dumnezeiască a unui alt plan al existenţei. M-am gândit că sunt în „cer”. Mă gândeam şi la faptul că sunt aproape de Iisus Hristos, pentru că Iisus Hristos se afla în Valeriu. Credinţa lui Valeriu îmi dădea şi mie tărie. Chemarea mântuitoare a omului care murise a dat aripi spovedaniei mele. Iubirea lui Valeriu m-a supus desăvârşit iubirii lui Hristos. ” (The Orthodox Word nr. 224-225/2002)

,,Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea ce-mi robeste sufletul!“ Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor.

 

 

Vineri, 24 Decembrie:

orele 10.00 – Ceasurile Imparatesti, Obednita si Vecernia Mare

orele 16.00 – Pavecernita Mare cu Litia

Sâmbătă, 25 Decembrie:

orele 02.00 – Mizonoptica

                        Utrenia

                        Ceasurile

                       Sf. Liturghie a Sf Ioan Gura de Aur