Trecut au anii…
Și, iată-ne în anul de grație al Domnului 2023, la o distanță de 20 de ani și o zi de ziua în care am săvârșit în biserica rupestră a mănăstirii Corbii de Piatră prima dumnezeiască liturghie, după aproape 200 de ani, în regim de mănăstire.
20 de ani… 23 martie 2003 a picat într-o zi de duminică.
Știu că era un ger de pica corbul de pe cracă, că tot se potrivea cu locul. Seara am săvârșit slujba privegherii și am lăsat în altar o sticluță cu vin pentru a vedea dacă îngheață până dimineață, să ne dăm seama dacă putem săvârși a doua zi dumnezeiasca liturghie. Când am plecat de la Slănic erau – 12 °C iar în biserica rupestră vinul nu înghețase, semn că putem săvârși slujba dumnezeiască . Îmi aduc aminte că eram înfofolit de sus până jos, singurele părți ale corpului care aveau contact direct cu aerul umed și rece din biserică erau față și mâinile. Chiar mă gândisem să port și mănuși, mă gândeam că e posibil să-mi înghețe mâinile, și să fiu în imposibilitatea de a mai lucra cele ale dumnezeieștii lucrări, dar mi-a fost frică cu sfintele vase, cum că mi-ar putea scăpa din mâini.
A fost foarte frumos!
Într-o biserică în care s-a slujit de peste șapte veacuri nici nu avea cum să fie altfel! Te simțeai contemporan cu Basarab Întemeietorul, cel despre care se spune că a plătit pictarea în frescă a bisericii și care este zugrăvit într-un tablou votiv încadrat de cei doi fii ai săi,
Și nu numai…
De asemenea, parcă era prezent și marele isihast Neagoe Vodă, care trecuse să-i dea binețe mătușii sale, măicuța Magdalina, prima stareță a primei mănăstiri de maici de la noi din țară
… și, ce să mai zicem de Jinari!
Peste tot erau urmele trecerii lor: pronaosul este opera lor, ușa și fereastra din naos ei le-au făcut, unirea celor două mici altare într-unul singur, mai mare, precum și noua catapeteasmă le-au dat o altă configurare pentru a mări biserica, prea mică, în forma ei inițială ca să încapă peste 200 de familii de bejenari din Jina Sibiului
… sau despre enoriașii noii parohii “SF. Apostoli” Jgheaburi?!
Aceștia, la începutul secolului XX, au avut de trecut printr-un mare Cataclism, un cutremur de 7, 2 ° pe scara Richter, după cum menționează statisticile, cutremur care afectat în mare parte structura întreagiinbiserici rupestre și a dus la surparea zidului vestic. . Nu s-a întâmplat nici o tragedie, ba mai mult decât atât nimeni nu a fost rănit iar după câteva zile bravii Corbeni, urmași ai și mai bravilor Jinari, au refăcut zidul vestic aducând meșteri italieni cioplitori în piatră din Albeștii de Muscel care i-au dat o configurație ca de zid de cetate medievală . Tot ei, urmașii jinarilor, nu au rămas insensibil la drama celor din parohia, Alexandriei atunci când le-a ars biserica, ci le-au întors ospitalitatea primindu-i in biserica lor, până când aceștia și-au refăcut biserica și s-au putut întoarce, cu bucurie, în casa lor .
Și tot așa… am putea înșira mult și bine lucruri bune și minunate despre acest minunat locaș. Dar, surpriza mea, la terminarea slujbei, a fost să constat că nu toți cei din biserică au trăit bucuria acestei redeschideri. Babușca, bunica cumnatei mele, a concluzionat: mari păcate trebuie să fii făcut copilul ăsta de ajuns să slujească aici! 😇 Dar, bucuria rămâne bucurie, ba mai și sporește: după terminarea slujbei eram înghețat bocnă, însă singurele care nu mi-au înghețat, ci, dimpotrivă, erau aproape fierbinți, au fost mâinile! Și, cei care mă cunosc, știu că am o mică problemă la mâna stângă, care, în astfel de condiții, după vreo 20 de minute capătă o culoare ca de ou de corb ( ca să fim iar în ton cu locul 😁), iar după mai mult de 1/2 de oră îmi amorțește cu totul. Deci, ce poți să mai zici în fața unei astfel de evidențe?!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! 🙏🙏🙏