O NOUĂ TĂTMĂDUIRE MINUNATĂ

Scris de

în

Sf Nectarie Sf Ioan Rusu
Sf Nectarie Sf Ioan Rusu

Am primit de la doamna Varvara N. urmatoarea marturie:

Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu am avut marea binecuvantare de a lua parte la praznicul Sf. Ierarh Nectarie pe 9 Noiembrie chiar la el acasa, in Eghina, Grecia. Programul celor 6 zile de pelerinaj a fost bine organizat, asa incat zilnic am vizitat manastiri si ne-am inchinat la sfinte moaste, printre care, Sf. Ioan de Rila, Sf.Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sf. Grigorie Palama, Sf. Mare facator de minuni  Ioan Rusul, Sf. Cuvios David din Evia, Sf. Paraschevi,vindecatoare de boli de ochi.
In timpul parcurgerii cu autocarul a distantei de la o manastire la alta, parintele insotitor obisnuia sa ne citeasca din viata si minunile sfintilor pe care urma sa-i vizitam. De fiecare data cand ne citea din Minunile Sf.NECTARIE si ale  Sf. IOAN RUSUL, parintele plangea, neputandu-si stapani lacrimile. Ne miram in sinea noastra gandind ca este o fire sensibila, neindraznind sa-l intrebam de ce plange. Dupa o luna de la incheierea pelerinajului, am aflat adevarul: parintele era grav bolnav, avand o tumoare pe care urma s-o opereze la intoarcerea din Grecia.

Dupa incheierea pelerinajului parintele a mers la spital, dar, minune!, medicii i-au spus ca nu mai este nevoie de operatie, tumoarea nemaiexistand! Sfintii n-au ramas indiferenti la rugaciunile si lacrimile parintelui, vindecandu-l pe loc. Aceasta minune o cunosc mai multe persoane dintre pelerinii care au vizitat Grecia anul acesta, in perioada 7-12 Noiembrie.

Comentarii

Un răspuns la „O NOUĂ TĂTMĂDUIRE MINUNATĂ”

  1. Avatar Andreea
    Andreea

    Minunat! Slava Tie, Doamne!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share with