Sfantul Nicolae Velimirovici
Oare ati bagat de seama, cum in vremea Judecatorilor lui Israel pacatele savarsite de catre popor starnesc razboiul si pierd razboiul? Ca mustele pe rana, asa au navalit semintiile vecine asupra poporului israilitean, acoperit de rani duhovnicesti.
Nici un razboi n-a fost starnit de un pacat al marilor judecatori: fiindca acestia erau alesi ai lui Dumnezeu si oameni inarmati cu puterea lui Dumnezeu, care au fost ridicati la carmuire ca poporul sa se vindece de pacat si in urma acestei vindecari sa il slobozeasca de jugul strain – cu alte cuvinte, sa aduca inapoi in sufletele oamenilor libertatea duhovniceasca, careia ii urmeaza fara intarziere libertatea fizica, exterioara, ca manifestare ori simbol al celei dintai.
In vremea imparatilor lui Israil, poporul a fost iarasi atins de nenorocire in razboi, pentru pacatele savarsite de acesti imparati. Prin faradelegile lor, imparatii L-au maniat pe Dumnezeu, si Dumnezeu a ingaduit sa vina razboi asupra lor si i-a dat in mainile vrajmasilor lor. intr-adevar, au fost si imparati buni, insa nu multi, si in vremea acestora fie ca nu a fost razboi deloc, fie ca, de a fost, s-a terminat cu o biruinta stralucita asupra vrajmasului.
Pentru pacatul si faradelegea conducatorilor de popoare potrivnici lui Dumnezeu, patimeste poporul si piere statul, neatarnarea si libertatea poporului.
Pacatele conducatorilor pricinuiesc razboiul si pierd razboiul
Iata cateva exemple:
1. Imparatul Saul a fost biruitor in toate razboaiele, tot timpul cat a ramas credincios lui Dumnezeu si a pazit poruncile Lui. Indata, insa, ce a apostaziat de la Dumnezeu si a mers sa caute sfat la vrajitori, a fost biruit in razboiul impotriva filistenilor, si in deznadejde s-a strapuns singur cu sabia.
2. Imparatul Solomon a fost un imparat intelept si ager la minte pana la batranete. Ca atare, a propasit in toate. Si nu a fost razboi in vremea lui. La batranete, insa, el a pacatuit, fiindca s-a luat dupa sotiile sale inchinatoare la idoli. Din aceasta pricina, imparatia lui s-a rupt putin mai tarziu in doua parti, care se razboiau fara incetare intre ele.
Si a zis Domnul catre Solomon: „Pentru ca ai facut acestea si n-ai pazit poruncile Mele si randuielile Mele, care am poruncit tie, rupand in doua voi rupe imparatia ta din mana ta, si o voi da pe ea unei slugi a ta” (3 Regi 11, 11). Aceasta sluga era Ieroboam, mai-marele grajdarilor imparatesti. Iar urmasul lui Solomon in Ierusalim a fost fiul acestuia Roboam. Si razboi a fost intre Roboam si Ieroboam in toate zilele vietii lor (3 Regi 15, 6).
Imparatul Rovoam, fiul lui Solomon, facea ceea ce este rau. Si a navalit asupra lui Sisac, imparatul Egiptului, a navalit asupra Ierusalimului, fiindca gresise inaintea Domnului. Sisac avea oaste puternica: o mie si doua sute de care si sasezeci de mii de calareti – iar restului ostirii nu era numar (2 Cronici 12, 2).
Ce s-a intamplat? Dupa legea pacatului, Rovoam trebuia sa fie strivit. Insa milostivirea lui Dumnezeu a venit si a imblanzit legea pacatului. De ce aceasta interventie a milostivirii lui Dumnezeu? Din pricina pocaintei imparatului si capeteniilor: „Fiindca atunci s-au umilit capeteniile lui Israil si imparatul, si au zis: Drept este Domnul. indata ce a venit pocainta, a venit si milostivirea de la Dumnezeu. Si a zis Domnul prin prorocul Sau Semaia: Umilitu-s-au, nu-i voi pierde pe ei, ci peste putin voi mantui pe ei.. ca sa cunoasca ce inseamna a sluji Mie si ce inseamna a sluji imparatiilor pamantului. Si Sisac a jefuit Ierusalimul, iar alt rau n-a facut, caci nu i-a ingaduit Domnul: ca se mai gasea ceva bun in Iuda” (2 Cronici 12).
3. Imparatul Ahav, fiul lui Amvri, a facut ce este rau inaintea Domnului, mai mult decat toti cei mai inainte de el (3 Regi 16, 30). Pentru pacatele imparatesti, Dumnezeu a trimis seceta de trei ani si foamete peste pamantul lui Israil. Insa aceasta nu l-a inteleptii pe imparat, si el nu s-a pocait. Ca atare, a venit razboiul. Sirienii au navalit asupra lui Ahav, si imparatul Ahav a pierit in razboi, si au lins cainii sangele lui (21,19; 22,38), cum ii si prezisese prorocul Ilie.
4. Imparatul Iudeii, Ohozia, a facut ce este rau inaintea Domnului. Iar de vreme ce orice rau isi cauta pereche pe masura, si acest imparat rau s-a imprietenit cu imparatul Ioram al Israilului, cel deopotriva cu el in rau. S-au imprietenit si au mers la razboi impotriva sirienilor. Au fost, insa, infranti, si amandoi au fugit. Si cand credeau ca au scapat, au fost amandoi omorati cu sageti de catre Iehu, care avea sa fie mai tarziu imparat al lui Israel.
5. Imparatul Ioahaz, fiul lui Iehu, a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, S-a maniat Domnul pe Israil si i-a dat pe ei in mana lui Azail, imparatul Siriei. Si imparatul Siriei i-a batut pe israiliteni, si i-a facut pe ei ca praful de pe cale (4 Regi 13, 2-7).
6. Imparatul Menahem a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, imparatul Ful al Asiriei a pornit razboi impotriva lui. Menahem, speriat, a adunat de la tot poporul o mie de talanti de argint, si astfel s-a rascumparat pentru o vreme de la vrajmas, si Ful s-a intors acasa.
7. Imparatul Fachee a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, a pornit razboi impotriva lui Tiglat-Pilesar, imparatul Asiriei, care a cucerit multe cetati si tinuturi ale pamantului lui Israil, dimpreuna cu Galileea si tot pamantul lui Neftali, si a mutat poporul de acolo in Asiria (15, 29). Iar impotriva lui Fachee s-a pornit o rascoala, si el a fost ucis (in treacat fie spus, si Fachee ajunsese pe tron starnind, pe cand era capetenie in oastea imparateasca, o rascoala impotriva imparatului sau Fachesie si omorandu-l: cum a facut el altuia, asa i s-a facut si lui).
8. Imparatul Osie a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, a navalit asupra lui Salmanasar, imparatul Asiriei. Si s-a facut Osie sluga lui, si i-a platit daruri (17, 3). Dar Salmanasar a aflat ca Osia lucreaza in taina ca sa se rupa de el si, legandu-l, l-a aruncat in temnita. Dupa aceea, Salmanasar a supus deplin Samaria si a dus in robie, in Asiria, poporul lui Israil.
Prin asta ia sfarsit neatarnarea si libertatea poporului lui Israil.
9. Imparatul Manasi al Iudeii a facut ce este rau inaintea Domnului. Si a inselat Manasi intregul popor, de faceau mai rau decat popoarele pe care le pierduse Domnul dinaintea fiilor lui Israil (21, 9). Pentru aceasta, a adus Domnul asupra lor capeteniile ostirii imparatului lui Asur, si au prins pe Manasi in legaturi, si l-au legat cu obezi, si l-au dus in Vavilon (2 Cronici 33,11).
10. Imparatul Ioahaz a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, a navalit asupra lui Nehao, faraonul Egiptului, si l-a prins in Revla, in pamantul Enatului, si l-a legat, si asupra pamantului a pus dajdie de o suta de talanti de argint si un talant de aur. Si l-a dus faraonul pe Ioahaz legat in Egipt, unde acesta a murit in temnita.
11. Imparatul Ioachim a fost pus ca imparat al Iudeii de faraonul Nehao. Si el a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, a navalit asupra lui Nabucodonosor, imparatul Babilonului, l-a infrant, l-a pus in lanturi si l-a dus in Babilon.
12. Imparatul Ioahin, fiul lui Ioachim, a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, a venit Nabucodonosor si a impresurat Ierusalimul. Iar Ioahin a iesit si s-a dat impreuna cu mama sa in mana imparatului Babilonului. Si imparatul Babilonului l-a dus in Babilon, iar avutia din Ierusalim a luat-o toata, si a stramutat tot Ierusalimul, pe toti boierii si pe cei tari de vartute, zece mii de robi, si pe tot teslarul si fierarul; si n-au ramas decat saracii pamantului (4 Regi 24, 14). Peste acest popor sarac a pus Nabucodonosor ca imparat pe Sedechia, fiul lui Ioahin.
13. Imparatul Sedechia a facut ce este rau inaintea Domnului. Pentru aceasta, Nabucodonosor a navalit pentru o ultima data asupra Ierusalimului, l-a cucerit, a ars templul, a ars si cetatea, pe Sedechia l-a prins de viu, pe fiii lui i-a injunghiat inaintea lui, iar lui i-a scos ochii, l-a pus in lanturi si l-a dus in Babilon.
Odata cu Sedechia a pierit pe vecie imparatia lui Iuda si a devenit provincie babiloniana. Cu asta ia sfarsit neatarnarea si libertatea poporului Iudeii.
Din acestea, oare nu reiese limpede ca lumina zilei ca:
1. Pacatele conducatorilor poporului pricinuiesc razboiul si pierd razboiul.
2. Pentru pacatul si faradelegea conducatorilor de popoare potrivnici lui Dumnezeu patimeste si poporul si pier statul, neatarnarea si libertatea poporului ?
