Sfinţii Policarp şi Parascheva ne îndeamnă pe noi, cei de astăzi, să ducem o viaţă în unire cu Hristos-Dumnezeu, prin rugăciune, şi să ne facem mărturisitori ai Adevărului-Hristos, până la cea din urmă clipă a vieţii noastre, ca să avem viaţă veşnică!”
„Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Mucenic Policarp ne dau mărturie despre puterea rugăciunii şi puterea credinţei.
Sfântul Mucenic Policarp, contemporan cu Apostolii lui Hristos, a ales să fie martirizat, decât să-L tăgăduiască pe Domnul Hristos, considerând că mărturisirea Adevărului este piatra fundamentală a existenţei omeneşti şi a lumii întregi.
Sfânta Parascheva, care a trăit la o mie de ani după Sfântul Policarp, a dus o viaţă în duh de jertfă şi de rugăciune, convinsă că, fără o legătură permanentă a omului cu Cerul, totul este zadarnic şi lipsit de sens.
Prin exemplul lor, Sfinţii Policarp şi Parascheva ne îndeamnă pe noi, cei de astăzi, să ducem o viaţă în unire cu Hristos-Dumnezeu, prin rugăciune, şi să ne facem mărturisitori ai Adevărului-Hristos, până la cea din urmă clipă a vieţii noastre, ca să avem viaţă veşnică!
Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Mucenic Policarp, binecuvântează jertfa şi credinţa binecredincioşilor pelerini!“
Aceste minuni sunt însemnate de către o păcătoasă creştină – Blondina -, după porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le ştia această ucenică a Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă.
1. O studentă dentistă, făcând practică într-o clinică, şi-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poşeta în care avea bani mulţi şi un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că lipsesc banii şi ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la Sfânta Paraschiva şi i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. După trei zile vine un om în vârstă la cabinetul medical şi îi aduce ceasul şi banii, cerând mii de scuze pentru feciorul său, care era un golan şi – fiind chiar clientul ei – a profitat când ea a ieşit din cabinet şi i le-a furat. Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, l-a bătut până i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.
2. O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iaşi, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută, nervoasă şi chiar nebună. S-a închinat la multe icoane şi a venit la moaştele Sfintei Paraschiva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o şi ea a căzut la pamant . A inceput sa strige: „draci, diavoli..”. Oricine venea către dansa, ea ii împingea, şi la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii – un diacon cu viaţă frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână şi a întrebat-o: „Spune, ce păcat ai făcut?” Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit că soţul ei o înşeală.
A întrebat-o de unde este şi cum o cheamă? Nu ştia, ci se văieta de cei trei copilaşi ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă ştie să citească. Ea a spus că ştie; el i-a dat acatistul Sfintei Paraschiva ca să-1 citească. Ea s-a aşezat în genunchi la picioarele sfintei şi a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit şi a văzut că ea s-a limpezit la minte.
A mărturisit-o şi, fiindcă ea a spus că de trei zile n-a luat în gură nici un strop de apă, a împărtăşit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă.
3. Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.
Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat. Peste trei luni am intalnit-o pe strada, sănătoasă, voioasă. Am întrebat-o cum se simte, îmi spune: „Bine! Dar să vedeţi cum s-a întâmplat. La vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă”.
5. O maică din Cheile Bicazului a venit la Sfânta Paraschiva, fiind bolnavă de urechi de nu mai auzea nimic şi avea şi dureri. A stat trei zile în rugăciuni cu lacrimi şi a plecat complet sănătoasă.
6. Mi-a povestit un preot din Ardeal că în parohia lui a fost o fată care trebuia să se căsătorească cu un băiat. O fată cuminte, însă băiatul a fost rău, a lăsat-o şi s-a căsătorit cu alta. Ea, fiind foarte necăjită, a venit la preotul paroh şi i-a povestit durerea sa. Preotul a sfătuit-o să meargă la Iaşi, să se închine la moaştele Sfintei Paraschiva şi să dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o lună s-a căsătorit cu un băiat foarte bun şi e fericită.
7. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit: A fost bolnav de plămâni – T.B.C. -, i s-au făcut multe antibiotice şi el a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acela i-a confirmat această nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora zece seara şi Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci el a stat în genunchi afară lângă peretele unde stau moaştele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva ceasuri plângând. A doua zi a simţit că e sănătos şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii, slujeşte şi azi Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.
8. A venit o doamnă de la Bucureşti aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan mare şi frumos. Am întrebat-o ce înseamnă acest dar. Mi-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit. Cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui şi i-au jspus să se pregătească de moarte, că are cancer, într-o zi vine la ei acasă un prieten evreu şi le spune că el pleacă la Iaşi şi îi sfătuieşte să-i dea bani şi pomelnic să ducă el la Sfânta Paraschiva. Şi l-au ascultat şi i-au dat. Peste două luni soţul ei s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, ea personal a adus acest covor la Sfânta Paraschiva.
9. O femeie de la ţară, foarte disperată, a venit la Sfânta Paraschiva că i s-a furat vaca. A dat un pomelnic şi a plecat. Peste o săptămână a venit să-i mulţumească Sfintei Paraschiva, că a găsit vaca în al treilea sat.
10. Vine o mamă foarte necăjită la Sfânta Mitropolie şi-mi spune că are o fată cam leneşă şi putin credincioasa si ca are in fata bacalaureatul si admiterea în facultate. Am sfătuit-o să o aducă şi pe fată la Sfânta Paraschiva. Când a venit cu fata, am întrebat fata dacă ştie rugăciuni, mi-a răspuns că nu ştie nici o rugăciune. Am dus-o în faţa sfintei racle a Cuvioasei Paraschiva şi i-am zis să stea în genunchi să se roage cum ştie. Ea a spus sfintei că are frică de română şi ştie numai despre Eminescu. Exact aceasta a întrebat-o la bacalaureat şi fata a reuşit bine.
Vine altă grijă şi mai grea: admiterea la facultate. Fetiţa vine de acuma singură la Biserică şi mai des. Iar în ziua examenului la admitere vine şi îi spune Sfintei Paraschiva că ea ştie la chimie mai bine oxigenul. Asta a întrebat-o şi a luat media şapte. Dar nu avea loc, pentru că au intrat cu cea mai mică medie de 7,50.
Mama sa vine iarăşi cu lacrimi la Sfânta Paraschiva şi iarăşi sfânta o ajută. Au rămas patru copii fără locuri, însă unul din ei era băiatul unui şef mare al oraşului şi acesta face demersuri la Bucureşti şi se mai aprobă patru locuri, în care intră şi fetiţa în cauză. Aşa a ajutat-o cuvioasa să intre şi fetiţa ei şi de atunci fata şi mama vin foarte des la cuvioasa să-i mulţumească.
11. Într-o seară a venit la Sfânta Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Paraschiva. După ce s-a mai liniştit am întrebat-o ce are. Şi a zis că e foarte fericită şi a venit să-i mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Paraschiva. Mi-a povestit: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa, venind în drum spre Iaşi la examenul de admitere, m-am întâlnit pe tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Paraschiva să-i cerem ajutorul. Domnişoara, foarte mândră, mi-a răspuns �că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine�. Eu totuşi am venit la Sfânta Paraschiva şi i-am cerut ajutorul şi mi l-a dat. La examen cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc Cuvioasei”.
12. O doamnă din Bacău voia neapărat să se mute la Iaşi. Mulţi ani s-a chinuit cu această problemă, dar nu putea să reuşească. Şi atunci, după sfatul cuiva, a venit la Sfânta Paraschiva, s-a închinat şi a lăsat pomelnic. Au trecut câteva luni şi ea nu numai că a fost mutată la Iaşi, ci a căpătat şi locuinţă.
13. Două cumnate trăiau într-o casă, în buna înţelegere, într-o zi la una din ele au dispărut 200 de lei. Ea a reproşat cumnatei sale că aceea i-a luat, cea învinuită s-a jurat că nu ştie nimica, dar degeaba… Atunci a venit la Sfânta Paraschiva, a dat pomelnic în care s-a rugat ca Sfânta Paraschiva să arate cine este vinovat, ea sau cea care cleveteşte. După două săptămâni copilul de nouă ani al păgubaşei, jucându-se pe stradă, a fost omorât de o maşină. S-a adeverit că acuzaţia era nedreaptă, femeia care acuza era mincinoasă.
14. Pe ziua de 16 octombrie 1968 vine o mamă într-o stare de nebunie, ţipă, strigă, plânge, îşi rupe părul… Am intrebat-o ce are. Mi-a spus că e foarte vinovată faţă de Sfânta Paraschiva.
În ziua hramului, Sfânta Paraschiva, 14 octombrie, ea s-a apucat să facă pregătiri pentru iarnă. Mama ei, o femeie bătrână şi credincioasă, îi spune: „Draga mea, să nu faci asta, căci astăzi este o mare sărbătoare – ziua Sfintei Paraschiva”.
Ea îi răspunde: „în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi”. La o oră după acesta discuţie, şi-a trimis fetiţa ei de nouă ani să cumpere ulei de la alimentară, dar, luându-se cu treaba, n-a observat că a trecut un ceas şi fetiţa nu mai vine. în cele din urmă, o vecină a venit şi i-a spus că fetiţa e dusă cu salvarea la spital, deoarece a dat peste ea un autobuz. Dar pocăinţa mamei a fost sinceră şi fetiţa s-a făcut sănătoasă, fără nici o complicaţie.
15. În casa unui profesor universitar era o mare păgânătate. în ziua de 14 octombrie – hramul Sfintei Paraschiva – soţia profesorului i-a spus femeii din casă: „Astăzi să faci săpun”. Aceea, fiind creştină, i-a răspuns: „Eu nu fac asta, că e mare sărbătoare. Astăzi e Cuvioasa Paraschiva şi mă duc la Sfânta Mitropolie la slujbă”. Şi g-a dus la sfintele slujbe.
Stăpâna, foarte supărată, s-a apucat singură să facă săpunul. A aşezat un cazan afară şi acolo a clocotit grăsimea cu soda caustică şi cu apa. Ea a intrat în casă, iar fetiţa ei unică, de 12 ani, fugea în jurul cazanului şi la un moment-dat, a căzut în el şi a murit imediat.
16. Fiica unei doctoriţe de aici din Iaşi a căzut la un examen şi era ameninţată să rămână repetentă. A venit mama ei la mine şi mi-a spus necazul ei, desigur rugându-se Sfintei Paraschiva cu lacrimi. Doctoriţa mi-a făcut mie mult bine. Am rugat-o şi eu pe Sfânta Paraschiva s-o ajute, s-o scoată din acest necaz spunându-i: „Tu ştii, Sfântă Paraschiva, cât de mult m-a ajutat doctoriţa pe mine, te rog ajut-o şi tu pe ea, că eu nu pot”. Noaptea am visat-o pe Sfânta Paraschiva, care mi-a spus: „Şi ce datoare sunt eu doctoriţei, dacă te-a ajutat pe tine? Dar hai să fie cum vrei tu!” Şi a continuat: „Eu îţi trimit pe fiul tău, care-i prieten cu profesorul fetei, să vorbească el cu profesorul s-o mai examineze o dată, iar eu o voi ajuta la examen”. Peste două zile a venit băiatul meu de la Bucureşti – nechemat -, a aranjat toate şi fata a luat examenul şi a trecut în anul trei.
17. O fată farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. Prin mine a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi la 1 ianuarie 1968 a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela începe s-o curteze, dar ceva serios nu spunea. Apoi o lasă şi se duce la altele. Ea, disperată, tot vine şi mi se plânge, iar eu îi spun: „Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Paraschiva”.
Şi într-o duminică, pe neaşteptate, vine doctorul la familia fetei şi o cere în căsătorie. Peste zece zile s-a făcut nunta şi sunt fericiţi.
18. În anul 1968, prin luna martie, într-o dimineaţă, Părintele Stareţ loanichie din Sfânta Mitropolie se apropie de mine şi-mi spune, arătând spre o doamnă: „Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria şi nu ştie româneşte, matale ştii ruseşte, încearcă să vorbeşti ruseşte cu ea să vedem ce doreşte – dacă ştie şi ea ruseşte”, într-adevăr, doamna ştia ruseşte. S-a bucurat că poate să-şi spună durerea ei şi plângând mi-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul doi şi subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă că-1 ţine într-o cuşcă.
Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este un ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. într-o noapte visează o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care-i spune: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine”. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o.
Peste vreo două luni iarăşi visează aceeaşi femeie care-i spune acelaşi lucru ca prima dată. Atunci ea o întreabă: „Dar cine eşti şi unde să mă duc?”. Ea a răspuns: „Sunt Sfânta Paraschiva din Iaşi!”
Doamna din Bulgaria locuia chiar în capitala ţării – Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, căpătând paşaportul, a venit la Sfânta Paraschiva. M-a întrebat ce să facă, cum s-o roage pe Sfânta Paraschiva pentru fiul ei? Am învăţat-o, a dat pomelnic pentru un an de zile, asta din proprie iniţiativă. Toată ziua nu s-a dezlipit de la sfânta raclă până seara, apoi a plecat.
După un an a venit cu mama ei de 90 de ani să-i mulţumească Sfintei Paraschiva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi continuă studiile la facultate.
19. O femeie care a lucrat mulţi ani în Sfânta Mitropolie mi-a povestit că o durea un picior tare rău. Ea s-a rugat mereu la Sfânta Paraschiva să-i aline durerea, într-o noapte a visat pe Sfânta Paraschiva care s-a atins de piciorul ei şi i-a spus: „Acuma n-are să te mai doară”. Şi, într-adevăr, aşa a fost.
20. O femeie a venit la Sfânta Paraschiva cu rugăciuni pentru soţul ei care a fost condamnat la zece ani de închisoare. După doi ani s-a întors acasă. Ea a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva.
21. În duminica de 21 februarie a venit o femeie şi a întrebat cu ce poate ea mulţumi Sfintei Paraschiva pentru ajutorul primit. Avea o singură fată studentă, care a fost condamnată de doctori la moarte, găsindu-i-se cancer în sânge – leucemie. Dar mama sa a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi fiica ei s-a vindecat, este sănătoasă şi-şi continuă studiile. Am sfătuit-o să dea rugăciuni de mulţumire şi să vină şi ele cât de des la biserică să-i mulţumească Sfintei Paraschiva şi lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.
22. Cu doi ani în urmă, într-o dimineaţă, a venit în Sfânta Mitropolie o doamnă bătrână şi a stat toată slujba lângă Sfânta Paraschiva. Apoi m-a rugat să-i dau adăpost să se odihnească, căci la noapte pleacă acasă. Am luat-o la mine. Mi-a povestit că e din Craiova, are un fiu membru al guvernului, dar nu vrea să ştie de ea că este săracă. De mult are dorinţa să vină să se închine Sfintei Paraschiva şi s-a rugat mult pentru aceasta, dar n-avea bani cu ce veni. într-o noapte visează pe Sfânta Paraschiva care-i spune: „Te voi ajuta să vii la mine”. A trecut o săptămână şi pe neaşteptate primeşte de la fiul său suma de cinci sute de lei şi cu banii aceştia imediat a venit la Sfânta Paraschiva să-i mulţumească că i-a împlinit dorinţa.
23. O fată voia să dea la medicină. Vine la Sfânta Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. Eu o sfătuiesc să se ducă la racla Sfintei Paraschiva să se roage cum ştie şi ea îi va ajuta.
Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, spune: „Sfântă Paraschivo, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina”.
La examen intră trei candidaţi. Li se dă cutia cu bileţele, trag primii doi bileţelele şi la urmă trage şi ea cu strângere de inimă, şi mare-i fu mirarea că-i vine pe bileţel splina. A ştiut perfect şi a luat zece.
A doua zi a venit la Sfânta Mitropolie să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva. De la uşă a început să plângă şi să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă…, nu eu…”. Şi de atunci era nedespărţită de la Sfânta Mitropolie la toate slujbele. A terminat cu bine facultatea de medicină şi acum e medic în Iaşi.
24. În ultimul război mondial ostaşii români şi ruşi au povestit următoarele: Când frontul era în jurul laşului şi când ruşii porneau atac, apărea o femeie de statură uriaşă, oprindu-se între cele două tabere de duşmani, ostaşii se simţeau sleiţi de puteri şi nu puteau să mai lupte. Astfel oraşul Iaşi a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva – ocrotitoarea.
25. Mi-a povestit Preotul Popovici Laurenţiu, care a luat parte la cele ce urmează: „în anul 1946 a fost mare foamete în Moldova. Nu plouase doi ani. Soborul de preoţi şi diaconi s-au pornit în pelerinaj cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Paraschiva; ne-am oprit în satul Mogoşeşti şi am început Sfântul Maslu, eram în frunte cu episcopul-vicar Valeriu Moglan. La începutul Sfântului Maslu a venit o ploaie torenţială”.
26. Tot părintele de mai sus povesteşte că a fost de rând la Cuvioasa Paraschiva şi citea acatistul sfintei la raclă, la picioarele sfintei. O femeie cerşetoare, făcându-se că se închină, a pus mâna pe banii care erau la sfânta în raclă. Dar a ţipat grozav, că mâna ei se încleştase şi nu putea să o scoată din sfânta raclă. S-au făcut rugăciuni pentru iertarea ei şi ea şi-a scos mâna, făgăduind că niciodată nu va mai fura bani, ori alte obiecte.
27. A venit o femeie necăjită că soţul ei are pe faţă nişte bube care supurează şi-1 dor – toată faţa îi era cuprinsă de acestea. A încercat la mulţi doctori, cu diferite tratamente şi alifii, dar totul era în zadar, ba parcă după fiecare tratament se înfocau şi se extindeau mai tare. Atunci soţia lui a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat la cuvioasa şi a dat pomelnic. Cu o batistă curată ce avea la ea, a desfăcut-o şi a şters sfintele moaşte.
Când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului şi i s-au mai potolit durerile, iar după o săptămână au dispărut bubele, în fiecare zi stătea câteva ore cu batista pe faţă. Soţia a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva şi lui Dumnezeu şi a spus minunea.
28. În nordul Ardealului era un preot cu soţia şi doi copii, foarte credincioşi. Fiind un sat mic cu 120 de familii şi foarte sărac, cu o biserică de lemn, foarte dărăpănată, iarna nu se făcea foc deloc în ea, iar vara era mâncată toată pe dinafară de ciocănitori, încât în fiecare vară trebuia lipită pe dinafară cu pământ şi până toamna era din nou găurită de ciocănitori.
Preotul şi credincioşii au făcut demersuri şi cereri la superiori să aprobe să facă biserică nouă, dar fiind sub regim comunist, nu le dădea voie. Era prin anul 1969.
Atunci preotul s-a apucat de făcut biserica fără autorizaţie. Au ridicat-o din temelii, au acoperit-o cu tablă, au tencuit-o pe dinăuntru, dar nu mai aveau putere s-o termine. Atunci soţia preotului a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat, a lăsat pomelnic şi a cerut ajutorul cuvioasei şi la urmă mi-a spus mie ce necaz are.
Eu ştiam o maică care avea ceva bani şi tot voia să facă o faptă bună, eventual să facă undeva o fântână, să fie pomană la cei morţi. Aşa se gândea dânsa, că toţi care vor bea apă din acea fântână vor zice o vorbă bună pentru cel ce a făcut-o. M-am dus la ea şi i-am zis: „Uite, a venit o preoteasă din Ardeal unde construiesc o biserică şi nu mai au putere s-o termine. Lasă fântâna şi dă banii la biserică că-i mai mare pomană”.
Maica aşa a făcut – a dat o sumă mare de bani de au făcut iconostasul, electrificarea şi jumătate din pictură, apoi după câteva luni a mai dat o sumă de bani de au terminat pictura şi pavimentul pe jos. Acest lucru a însufleţit pe credincioşi şi au terminat Biserica. Banii aceştia i-a socotit direct de la Cuvioasa Paraschiva şi de la Maica Domnului.
Drept mulţumire, preotul a pus pe pictori s-o picteze în biserică pe Cuvioasa Paraschiva şi pe Sfânta Muceniţă Sebastiana, al cărui nume îl purta maica milostivă. Aceasta a fost minunea Cuvioasei Paraschiva de la Iaşi.
29. A venit preotul din Ardeal cu soţia la Iaşi să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva de ajutorul primit, că din greu impas i-a scos şi, drept răsplătire, Cuvioasa Paraschiva i-a încărcat cu multe daruri pentru sfânta biserică. Maica care a dat banii pentru pictură a mai dat un rând de veşminte preoţeşti. Preoţi şi credincioşi au pus bani şi au luat un potir şi cele necesare pentru slujit Sfânta Liturghie, au mai donat icoane, covoare şi alte lucruri necesare sfintei biserici. Tot o minune a Cuvioasei Paraschiva este şi împodobirea sfintei biserici(Biserica aceasta este în localitatea Bogata de Sus, judeţul Cluj, protopopiatul Dej, iar preotul se numeşte Ramba Gheorghe şi a stat acolo 15 ani.).
Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva:
1) Într-un sat din apropierea laşului au apărut omizi care rodeau tot; atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat.
Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. In apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi căruţe. Când s-a terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac, şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva.
Au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.
2) Prin anii 1950-1954 comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.
S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6 bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşul.
Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri.
Multe, mari şi minunate minuni face Cuvioasa Paraschiva în fiecare zi, cine le poate număra? Acestea scrise de mine, păcătoasa, sunt numai o picătură din oceanul milostivirii sale către oameni. Ea ajută pe toţi care-o cheamă în ajutor şi aleargă la ea cu credinţă şi dragoste, nădejde şi smerenie.
Sfântă Cuvioasă Maică Paraschiva, roagă-te lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi în această viaţă ajută-ne să trecem cu bine peste greutăţile şi ispitele zilnice. Amin.
Bucură-te, Paraschivo, mult folositoare!
Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară, că Fiul Tău a înviat a treia zi din mormânt!
Lăudat şi Preamărit să fie Dumnezeu întru sfinţii săi. Amin!
Alte minuni ale Cuvioasei Paraschiva, povestite de credincioşi:
După al II-lea război mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afectate. Convoiul cu sfintele moaşte, preoţi şi credincioşi cu prapori şi lumânări aprinse a pornit de la Iaşi spre nord, către Ştefăneşti, făcând popasuri şi rugăciuni în mai multe sate.
Ajungând în satul Călăraşi, carul cu boi care ducea sfintele moaşte s-a oprit şi boii n-au mai putut fi urniţi din loc. Timp de două ore au făcut rugăciuni, neştiind care e cauza. După acest timp au văzut că din partea cealaltă de deal venea un alt convoi cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Botoşani, însoţit de preoţi şi mulţi credincioşi, făcând de asemenea rugăciuni pentru ploaie. Icoana Maicii Domnului venea din direcţia Botoşani-Ştefăneşti-Ilişeni-Bogdăneşti şi s-au întâlnit la Călăraşi. La întâlnirea celor două procesiuni s-au făcut rugăciuni şi Sfântul Maslu, iar apoi convoiul cu icoana Maicii Domnului şi-a continuat drumul spre sud.
Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, aşteptând pe Impărăteasa Cerului şi dându-i întâietate să treacă ea mai întâi, şi abia după aceea a pornit şi convoiul Cuvioasei spre nord.
Ca şi în alte daţi când au fost scoase sfinte moaşte sau icoane făcătoare de minuni, Dumnezeu s-a milostivit şi a trimis ploi binecuvântate.
în amintirea acestei minuni, credincioşii au ridicat o troiţă pe dealul de lângă satul Călăraşi, care poate fi văzută şi azi.
Elena G. din Iaşi, la vârsta de 22 ani, fiind în Roman, a visat într-o noapte pe Sfânta Paraschiva în biserică, cu mai multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să vorbească cu cineva, într-adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: „Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi în continuare şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă”.
Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude o sfătuiau să nu facă aceasta. Acest vis l-a avut în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totuşi la doctor, dar cu oarecare frică şi nehotărâre. Ajungând la doctor, a luat-o frica pe sală când trebuia să intre şi s-a întors acasă. Apoi a născut o fetiţă de 4,5 kg, foarte frumoasă, care acum are 34 de ani şi este foarte inteligentă (ştie cinci limbi străine), deşteaptă şi cu adevărat milostivă şi credincioasă, încă de când era mică împărţea tot la săraci, iar acum este doctoriţă şi orice rugăciune care o face ea la Sfânta Paraschiva, în orice necaz ar fi, imediat este ascultată. Aşa a scăpat Sfânta Paraschiva pe această mamă de la moarte – ea însăşi fiind credincioasă de mică copilă – şi pe această fiică care este de folos celor din jur cu inteligenţa sa, cu mila de săraci şi cu celelalte fapte bune.
Mărturisesc părintii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla Sfintei Parascheva de la Iasi, la 14 octombrie 1951. De hram, pe când oamenii asteptau la rând să se închine, au venit si două crestine bătrâne din Focsani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa:
– Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, si să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat!
– Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeti si vă închinati!
În clipa aceea, preotii si credinciosii au văzut un lucru cu totul sfânt si minunat. Cuvioasa si-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă si s-au închinat, Sfânta Parascheva si-a lăsat iarăsi capul pe pernă.
Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex din Anglia a fost prezent ieri la Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ – Durău. În prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, arhim. Zaharia Zaharou a susţinut o prelegere pentru cei 100 de preoţi din protopopiatele Târgu Neamţ şi Săveni, întruniţi la conferinţa pastoral-misionară din acest an.
p. Zaharia la Durău
În debutul întâlnirii, Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit preoţilor prezenţi despre înfiinţarea Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex din Anglia şi despre părintele Sofronie Saharov, plecat la Domnul, cel care a organizat obştea acestei aşezări monahale. „Sfântul Siluan Athonitul a devenit personalitatea de sfinţenie cea mai marcantă din Ortodoxia veacului trecut. La mănăstirea rusească din Sfântul Munte Athos vieţuia un alt rus, venit acolo după Revoluţia bolşevică, cel care avea să devină părintele Sofronie Saharov. Părintele Sofronie Saharov nu şi-a găsit o altă oblăduire duhovnicească decât la picioarele Sfântului Siluan, în care avea să recunoască un geniu al sfinţeniei. După moartea Sfântului Siluan, părintele Sofronie s-a retras în Occident, mai întâi în Franţa, apoi în Anglia, la 100 de kilometri de Londra. Aici a înfiinţat Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul», fiind părinte duhovnicesc pentru două obşti (călugări şi călugăriţe). Puţin câte puţin, oameni din toată lumea ortodoxă au simţit în acest părinte un om cu totul şi cu totul aparte. Foarte mulţi tineri s-au îndreptat spre părintele Sofronie, pentru că au simţit în el duhul Sfântului Siluan. L-am întâlnit o singură dată pe părintele Sofronie, care, la începutul anilor â90, încărcat de ani a plecat la Domnul. A fost atât de puternic în cele ale duhului încât a reuşit în timpul vieţii sale să organizeze obştea de călugări şi de călugăriţe de la Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul». În această obşte au început să vină oameni care s-au aşezat la picioarele părintelui Sofronie, trăind într-o autentică viaţă monahală. Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul» – Essex din Anglia este cunoscută de noi, cei din ţară, şi pentru faptul că acolo a trăit părintele Rafail Noica“, a amintit Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a adăugat că arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex a fost invitat să susţină două conferinţe la Iaşi şi să viziteze mănăstirile din Moldova.
„Cu cât mulţumim mai mult, cu atât El ne deschide ochii inimii ca să vedem şi mai bine darurile Lui“
Arhim. Zaharia Zaharou şi-a îndreptat gândul de mulţumire „faţă de Dumnezeu pentru cinstea de a fi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan şi a preoţilor care participă la conferinţa de la Durău“, continuând să susţină o prelegere despre mulţumirea pe care oamenii trebuie să o aducă Celui Preaînalt pentru a deveni „vrednici de mântuire“. „Biserica este împărtăşirea darurilor Sfântului Duh, iar noi intrăm în împărtăşirea acestor daruri aducând mulţumire lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii noastre ne învaţă să mulţumim lui Dumnezeu în miezul Sfintei Liturghii. Nu trebuie să uităm că Liturghia, înainte de toate, este o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toţi sfinţii Săi şi îndeosebi pentru Maica Domnului. Atunci când mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat devenim părtaşi Bisericii. Oricine aduce mulţumire pentru toate binefacerile revărsate asupra lui sau întregului trup al Bisericii devine vrednic de mântuire. Învăţându-ne să aducem încontinuu mulţumire lui Dumnezeu, ne învrednicim de o continuă şi adevărată pocăinţă care nu are sfârşit pe pământ. Aducând mulţumire lui Dumnezeu continuu, nu facem decât să ne păstrăm un duh smerit. Acest duh smerit atrage în noi şi mai mult darurile lui Dumnezeu. Cu cât mulţumim lui Dumnezeu mai mult, cu atât El ne deschide ochii inimii ca să vedem şi mai bine binefacerile şi darurile Lui. Vine clipa când nu mai suntem în stare să-I mulţumim lui Dumnezeu aşa cum am dori şi ne pocăim, pentru că El e vrednic de mai mult decât suntem noi în stare să-I oferim. Aceasta este adevărata pocăinţă care nu are sfârşit pe pământ. Dacă aducem mulţumire lui Dumnezeu, înseamnă că suntem oameni care ne învrednicim de mântuire“, a spus arhim. Zaharia Zaharou. În continuare, invitatul conferinţei pastoral-misionare de la Durău a răspuns la întrebările adresate de preoţii din sală.
Incepand de anul trecut, cu binecuvantarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Argesului, manastirea noastra inscrie in randurile ocrotitorilor sai si pe Sfantul Voievod Neagoe Basarab, praznuit la 26 Septembrie.
Sf. Vv. Neagoe Basarab a fost ctitor la Corbii de Piatra, pomelnicul manastirii pomenindu-l imediat dupa Basarab Voevod. De asemenea, el s-a ingrijit de manastire atunci cand aceasta avea nevoie, daruindu-i, printr-un document din 12 Iunie 1517 cate 700 de aspri anual.
Astfel, acesta fiind ocrotitor al manastirii in timpul vietii am gandit ca este un lucru bineplacut lui Dumnezeu ca sa ramana ocrotitor al ei si dupa ce a fost trecut in randul sfintilor.
Pentru rugaciunile bineplacutului Tau, marele intre domnitori, Sfantul Neagoe Basarab, Doamne Iisuse Hristoase miluiest-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Inainte de a scrie cateva ganduri despre Neagoe Voda Basarab, domnul Tarii Romanesti, in vederea canonizarii sau a trecerii in randul Tuturor Sfintilor, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, am parcurs cu atentie o seama de lucrari zidite pe izvoarele din vremea sa, precum si contributiile istoricilor, mai vechi si mai noi, si chiar din osteneala talmacitorilor din secolul XX, si cei mai proaspeti din pragul mileniului III.
Materialul cercetat si talmacit de specialisti asupra vietii lui Neagoe Voda Basarab, de la inceputul vietuirii sale in aceasta frumusete a lumii vazute si pana la trecerea in Tara de peste veac, este imens si te transpune intr-o lume plina de frumuseti si vrednicii, dar si incercari, uneori, peste puterile omului de a fi invinse, daca nu are „ajutorul de sus, de la Parintele Luminilor!”
Atunci cand am publicat volumul „Sfantul Voievod Stefan cel Mare – intre cer si genune”, in anul 2004, cu prilejul proclamarii canonizarii ce a avut loc la Manastirea Putna, am intalnit similitudini cu domnia ambitioasa a domnitorului Tarii Romanesti, Radu cel Mare, in al carui Sfat Domnesc era si tanarul Neagoe din marea familie a Craiovestilor. Raspundea in Cancelaria domnitorului de legaturile cu lumea externa, desi era cu ceva trecut de 20 de ani, avand pregatirea culturala si duhovniceasca necesara in marea scoala a timpului, Manastirea Bistrita – Valcea, stiind graiurile tarilor vecine, conducand soliile prin tarile din Occident si Orient, si cunoscand pe marii ganditori de atunci si scrierile lor.
In Bania Craiovei si in scoala de la Manastirea Bistrita, unde boierii Craiovesti, unii inruditi prin casatorie cu domnite de la curtea despotilor sarbi, Neagoe avea sa invete nu doar slavona, dar si limba sarba cu mult mai inainte de 1504, cand despotul sarb Gheorghe Brancovici, devenit mitropolitul Maxim de mai tarziu este nevoit sa se refugieze cu nepoata sa Milita, fiica fratelui sau, despotul Iovan Brancovici.
Tanarul Neagoe se va casatori in acelasi an. Tot aici, la chinovia ctitorita de Barbu Craiovescu, marele ban, care se calugareste in 1520, luandu-si numele de Pahomie, avea sa se adaposteasca o vreme Patriarhul Nifon II al Constantinopolului, dupa ce l-a alungat Radu cel Mare de la Mitropolia din Targoviste.
„Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale!”
Neagoe il ocroteste, peste voia domnitorului, devenindu-i ucenic. Asa aflam de la Gavriil Protul, cronicarul si conducatorul Muntelui Athos, scriind in Viata Sfantului Nifon, ca Neagoe l-a avut profesor si duhovnic pe Sfantul Nifon: „Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale.”
Intalnirea fericita cu invatatul patriarh ecumenic, ii va aduce tanarului Neagoe un folos nebanuit. Dupa cum s-a vazut mai tarziu, bogatia invataturilor de inalta tarie duhovniceasca, precum si cunoasterea limbilor de circulatie europeana din vremea aceea, avea sa duca la alcatuirea operei sale de erudit „Invataturile catre fiul sau Teodosie”.
Binecuvantatul Neagoe Basarab a avut un prilej tot asa de fericit, ca la Targoviste a participat, negresit, la zidirea bisericii Manastirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare, intr-un stil fara precedent in Tara Romaneasca. Neterminata din pricina mortii lui Radu cel Mare, in anul 1508, biserica va fi ispravita de marele domnitor Neagoe.
Mai tarziu, dar, ca si incununare, pentru instruirea viitorului domn al Tarii Romanesti, Neagoe participa la tiparirea primului Liturghier in limba slavona, in anul 1508, a Octoihului, in 1510 si a Tetraevanghelului, in 1512, pregatite cu migala si eruditie de invatatul Macarie, la Manastirea Bistrita si Manastirea Dealu unde s-au si tiparit. Trece dincolo de orice indoiala, ca tanarul Neagoe, cu inteligenta sa sclipitoare, plin de credinta in Dumnezeu si adanca evlavie, a fost nu numai invatacelul ilustrului savant si istoric, ci chiar si ajutorul erudit la tiparirea primelor carti de slujba pe teritoriul Tarii Romanesti.
Cat de odihnitoare vor fi fost clipele cand Macarie, impodobit de bogatie carturareasca si duhovniceasca, dimpreuna cu Neagoe si alti invatati din obstea bistriteana, oranduiau spre tipar celebrele manuscrise, capodopere ale culturii si evlaviei romanesti! Iata ca se implineste anul acesta o jumatate de mileniu, cinci veacuri de la prima aparitie tiparita a Liturghierului!
Cred nestramutat, ca gandul de a se pregati documentele pentru canonizarea domnitorului Neagoe Voda Basarab, tocmai la implinirea acestui soroc, in 2008, se poate considera chiar o minune a Sfantului Neagoe Basarab, care ne vegheaza si ajuta din preajma Sfintei Treimi. Am putea intelege mai cu inlesnire, cum au stat lucrurile.
Neagoe Basarab, din tineretile sale, inainte de a ajunge domn al Tarii Romanesti, a crescut in grija invatatului Macarie de la Bistrita, a invatat limbi straine, a injugat la osteneala carturareasca si duhovniceasca a tiparirii celor trei carti de baza din randuiala slujbelor bisericesti si a crescut o data cu zidirea Manastirii Dealu! Fericite vremi de sfintenie, carturarie si ctitorie!
Neagoe Voda Basarab – principe isihast
Cum ne vom mai mira ca atunci cand a fost chemat la domnia Tarii Romanesti a si inceput zidirea Manastirii Argesului, intre anii 1512-1517 si ispravirea de zidit si a Manastirii Dealu? Cum nu vom intelege ca osteneala sfanta pentru scoaterea la lumina a sfintelor carti de slujba, ajutand pe Macarie, l-a dus pe evlaviosul Neagoe Basarab, la gandul de a scrie si tipari o carte magistrala si unica de invatatura, pe care a adresat-o fiului sau Teodosie? Nimic nu este intamplator!
Neagoe Voda Basarab a crescut din radacina domneasca, hranita cu invatatura cea mai inalta si cuprinzatoare, in duhul isihast athonit, de la sfarsitul secolului XV si inceputul secolului XVI. Acest secol a debutat, ca roua Duhului Sfant, prin Neagoe Basarab. El implinea protejand si ajutand crestinatatea dreptmaritoare, care gemea sub tirania agarenilor cotropitori, precum ne arata cronicarul Gavriil Protul, in Viata Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului: „Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit? Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele sau si ploaia si pe cei buni si pe cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie”.
Daca vom indrepta o privire asupra documentelor care ne arata bogatia daniilor primite de manastirile de la Muntele Athos, ramanem uimiti. Pe langa renovari, daruri de obiecte de cult si zidiri, se adauga danii anuale aproape la toate chinoviile monahale: Cutlumus, 10.000 aspri; Zografu, 3.000 aspri; Xenofon, 2.000 aspri; Rusicon, 4.000 aspri; Vatoped, 200 taleri; Iviron, 200 taleri; Hilandar, 7.000 aspri anual; Marea Lavra etc. Nu mai prejos s-a aratat mila lui Neagoe pentru Patriarhia din Contantinopol, Ierusalimul si Muntele Sinai, Meteorele de pe stanca Tesaliei, Ascalon, in Siria, si pe unde n-a rourat mila crestina a celui mai mare ctitor din lume?
Inima si sufletul de aur al sfantului slavitului domnitor din Tara Romaneasca
Crestinatatea din intreaga lume a auzit de inima si sufletul de aur al slavitului domnitor din Tara Romaneasca unde bisericile si manastirile asteptau mila domneasca a darnicului Neagoe Basarab.
Vistieria domneasca se inmultea mereu ca untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, iar grija lui veghea ca o candela aprinsa si la ctitoriile domnesti de la Tismana – o acopera cu plumb, metal foarte scump, Cotmeana, Visina, Cozia, Dobrusa, Nucet, Ostrov, Snagov, continua si ispraveste de zidit Manastirea Dealului, iar biserica Mitropoliei din Targoviste dorea sa fie inca o implinire a ctitoriilor sale. Remarcabila si monument de culme, din viata pamanteasca a stralucitului domnitor Neagoe Basarab, ramane peste veacuri, Manastirea de la Arges, zidita in timp record, cu piatra din Albestii Muscelului, de catre mesterii romani si altii chemati din Ardeal, Serbia, Elada, Venetia, Armenia si Constantinopol.
Trupul bisericii inchinat Maicii Domnului
Doar cinci ani, dintre care mai mult de jumatate au fost toamna, iarna si primavara – asadar tocmai in doi-trei ani – celebrul si sfantul domnitor Neagoe a ridicat spre cer, trupul bisericii inchinat Maicii Domnului, daltuit in piatra si marmura, cu turlele rasucite, indreptate spre spatiul si timpul lui Dumnezeu. Nu se mai vazuse asemenea minune! Cine l-a indemnat pe Neagoe sa ridice astfel de Imn de slava lui Dumnezeu, din materia zidita de El? El, Neagoe, insusi Manole, dupa ce a ispravit Manastirea Dealului, inceputa de Radu cel Mare, a facut una si mai frumoasa, Manastirea Argesului. Intuia ca va fi mai mare ca Radu Voievod!
Mai mult, Neagoe crestea o data cu Manastirea Argesului si cu sfintenia in sinea sa, rasucind firele de aur ale jertfei care unea pamantul cu cerul, prin turlele care se insurubau in Univers. Era cantecul lui cel din urma care se arata pe plaiurile Argesului. Acest cantec l-a auzit si Gavriil Protul, care exclama: „Si asa vom putea spune cu adevarat, ca nu era asa mare si sobornica precum Sionul, pe care-l facuse Solomon, nici ca Sfanta Sofia, care o facu Iustinian Imparatul, iar ca frumusete este mai presus decat acelea”.
Sfintirea Catedralei, in 15 august 1517, inchinata Adormirii Maicii Domnului, dar si cu gandul la mama sa Neaga, despre care scrie ca nimeni altul in lumea aceasta, a strans in comuniunea dragostei crestine ortodoxe pe Patriarhul Teolipt al Constantinopolei, cu un stralucit sobor de mitropoliti, preoti, diaconi si chiar Protosul Athosului, cronicarul invatat Gavriil, care ne va lasa stiri pretioase de la inceputul secolului al XVI-lea.
La Arges, Neagoe canta in Imn de slava ctitoria sa divina, Manastirea Argesului, in timp ce la Roma se ridica surata sa, San Pietro, in cuprinsul unui secol de infruntari si osteneli.
Neagoe Basarab – Testamentul sau din urma
Aratandu-i-se sfarsitul in curgerea zilelor, Neagoe, in suferinte doar de el stiute, oranduind toate in tara si pace cu toti vecinii dinafara, alcatuieste Testamentul sau din urma! Umbland prin lumea din Rasarit si Apus, cercetand bibliotecile de pe acolo, adunand ca albina mierea din floarea stiintelor, avand bucuria de la Domnul Dumnezeu de a intalni pe Macarie, tipograful, cu care a lucrat la tiparirea sfintelor carti si apoi mitropolit pe timpul domniei sale; pe patriarhul Nifon, pe care l-a ocrotit si de la care a invatat; pe Maxim Brancovici, invatatul mitropolit sarb, unchiul sotiei sale Milita, graitu-s-a de Duhul Sfant, sa scrie in Invataturile, dupa care sa traiasca Tara Romaneasca si sa domneasca urmasul in domnie, fiul sau Teodosie.
„Domn cu atata dor de frumusete, cum nu mai avusesem altul inainte de dansul”
Neagoe Voda Basarab, cunoscator al Sfintelor Scripturi, al Sfintilor Parinti si isihasti din Rasaritul Ortodox si contemporan cu mari ganditori si reformatori europeni, ale caror opere le cunostea cu siguranta, amintind doar pe Erasmus din Rotterdam, Niccolo Machiavelli si mai ales, Martin Luther, la a carui nastere s-au aratat pe cer semne care inspaimantau si pe Stefan cel Mare, iar in targul Romanului se pravalea ploaie cu sange.
Domn crestin ortodox si bazileu, purtand coroana imparateasca a credintei in Hristos
In sufletul lui de domn crestin ortodox si bazileu, purtand coroana imparateasca a credintei in Hristos, a gandit sa lase mostenire urmasilor sai, popor si domn de tara, ultimul sau cuvant, precum rosteau marii duhovnici si isihasti, inainte de a se odihni cu trupul in salas, sub lespede si cu sufletul in fata judecatii lui Dumnezeu.
Auzind, cum poetul grec, Maximos Trivalis, il numea „divinul” si il aseza tocmai in palatele Olimpului; ca Al. Piru ii lauda: „dragostea pentru cultura si rafinament artistic”; Nicolae Iorga il numeste: „domn cu apucaturi imparatesti si domn cu atata dor de frumusete, cum nu mai avusesem altul inainte de dansul”; iar Ion Bogdan, il crede, pe drept cuvant: „unul din cei mai culti domni ai nostri din vechime”; B. P. Hasdeu, l-a numit: „Marc Aureliu al Tarii Romanesti, principe artist si filozof”, asadar Neagoe Voda Basarab, nu putea sa ne pagubeasca de primul si cel mai complet tratat de teologie, de la inceputul secolului XVI, impletit cu celebrele Invataturi in arta domniei si a slujirii supusilor sai, numita de acelasi B. P. Hasdeu: „monument de literatura, politica, filozofie si elocventa”. Si asa, spre sfarsitul vietii pamantesti, Neagoe Basarab, stiind ca agarenii sunt naraviti in fel si chip, ca si cei din Europa isi cam leapada credinta si pietatea, iar casnicii sai au nevoie de intarire in credinta si intelepciune, ne-a lasat in dar, Invataturile sale ca drept testament, urmasilor- urmasilor sai.
Cartea cu Invataturile lui Neagoe Voda Basarab ar trebui sa stea alaturi de Biblie si Cartea de Rugaciuni, la capataiul nostru. Trebuie sa ne reamintim ca Neagoe Voda Basarab a fost domnitorul care a indemnat cele mai multe minti si condeie sa se avante la cercetare si scris, culminand cu traducerea din slavona a Invataturilor de catre acad. G. Mihaila, cu aparatul critic aferent si exegeza desavarsita – am putea spune fara a gresi – a paternitatii Invataturilor neagoiene, de profesorul Dan Zamfirescu, „fiul de suflet” al lui Neagoe Voda Basarab.
Neagoe Basarab – Domn al culturii romanesti !
Mitropolitul Antonie Plamadeala, in anul 1981, scotea de sub tipar, Dascali de cuget si simtire romaneasca. Peste 50 de pagini sunt dedicate lui Neagoe Basarab, Domn al culturii romanesti! Intreg studiul este o frumusete. Voi reda cateva crampeie: „Prin Curtea de Arges si prin Invataturile catre fiul sau Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, si-a castigat un loc vesnic viu in istoria, cultura, civilizatia si constiinta romanilor.
Domn al culturii romanesti indeosebi, a realizat in Invataturi, ca si in catedrala, o sinteza romaneasca originala, intre umanism si gandirea religioasa a vremii, sinteza care a surprins si a concretizat, in forme scrise si zidite, trasaturile esentiale si fundamentale ale sufletului romanesc, iubitor de frumos si de bine, realist si echilibrat”.
Care ar fi textul care ne-ar indritui sa-l consideram sfant pe Neagoe Voda Basarab, pe langa toate cele, pe scurt, scrise aici? Iata textul cheie: „Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit? Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele sau si ploaia si peste cei buni si peste cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie”.
Iar la sfintenia lui Neagoe Voda Basarab este partas si Neamul Romanesc pe care l-a domnit, ca toate milele le-a facut din zestrea lui cea darnica. La asa popor cuminte, Asa Domn! La asa Domn Sfant, Asa Popor!
În baza unei solicitări primite la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (CICCR) în data de 20 iunie 2011 din partea d-nei Valentina Gafencu, au fost începute o serie de investigaţii privitoare la stabilirea locului unde au fost îngropate rămăşiţele pământeşti ale fratelui acesteia, Valeriu Gafencu, care a murit la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna.
În urma cercetărilor de teren, s-a stabilit faptul că trupul lui Valeriu Gafencu a fost înhumat în apropierea penitenciarului din Târgu Ocna, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. În încercarea de căutare, identificare şi recuperare a osemintelor celui care a fost Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, cum l-au numit toţi cei care l-au cunoscut, numire care a fost instituţionalizată de către monahul Nicolae Steinhardt, CICCR organizează începând cu data de 5 septembrie 2011, timp de câteva zile, o cercetare arheologică în spaţiul acestui cimitir.
În penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, conform surselor documentare existente, numai în perioada dintre anii 1950 şi 1954 au decedat un număr de 54 de persoane, care erau condamnate pentru delicte politice.
După deces, cadavrele acestora au fost înhumate în cimitirul de lângă biserica situată în apropierea închisorii. Din informaţiile obţinute, rezultă că corpurile defuncţilor au fost înhumate fără sicriu, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce.
“Până în prezent nu cunoaştem să existe vreo evidenţă întocmită care să privească eventuala localizare în teren a acestor înhumări. Gropile au fost săpate în incinta cimitirului, pe terenul neocupat atunci de mormintele mai vechi, unele marcate cu cruci din lemn, altele cu monumente funerare din piatră, acestea din urmă existând şi astăzi” – se afirma intr-un comunicat al CICCR.
Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit Sanatoriul pentru bolnavi psihici, pacienţii decedaţi aici, care nu au fost puţini, au fost îngropaţi tot în spaţiul acestui cimitir. Multe din aceste morminte, deşi la început aveau cruce, nemaifiind întreţinute şi revendicate, odată cu trecerea timpului au fost date uitării iar locurile au fost ocupate de morminte ulterioare.
Ulterior, spaţiul din cimitir care nu mai era ocupat de morminte vizibile, a fost parcelat şi împărţit credincioşilor din parohia locului pentru locuri de înmormântare. Ca urmare, în prezent, terenul cimitirului este aproape în întregime ocupat de morminte mai noi sau mai vechi. În multe cazuri, gropile mormintelor contemporane au afectat, parţial sau integral, şi mormintele foştilor deţinuţi politici care au fost îngropaţi în acel perimetru. Spaţiul din cimitir rămas liber mai cuprinde doar o suprafaţă restrânsă de teren situată în colţul de nord-vest al cimitirului, care, nu peste multă vreme, va fi ocupată şi aceasta de morminte.
“Din păcate, având în vedere această stare de lucruri constatată în teren, o intervenţie arheologică în scopul menţionat mai poate fi de actualitate doar acum, aceasta fiind strict limitată doar la acea suprafaţă redusă din cadrul cimitirului, care încă nu este ocupată de morminte. Ceea ce nu au vrut sau nu au reuşit să facă alţii înaintea noastră, încercăm să facem noi acum cu posibilităţi modeste, însă, având în vedere incertitudinile inerente şi mai ales condiţiile obiective de la faţa locului, şansele îndeplinirii scopului acţiunii noastre sunt mult diminuate” – se mai arata in comunicatul citat.
Operaţiunea va fi executată de o echipă specializată în astfel de acţiuni, coordonată de către Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, alături de care se vor afla Paul Scrobotă, arheolog şi director al Muzeului de Istorie din Aiud, Horaţiu Groza, arheolog la Muzeul de Istorie din Turda şi d-nul Marius Oprea, coordonatorul CICCR, fondator şi fost preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România.
Acţiunea este organizată în colaborare cu Asociaţia Filantropică “Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare, care va fi reprezentată la faţa locului de către d-nul Ioan Chertiţie, coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din închisorile comuniste”.
Activităţile de cercetare arheologică vor fi sprijinite de către Primăria oraşului Târgu Ocna şi de primarul Floarea Ivanov, precum şi de Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din localitate.
“Indiferent de rezultatul final al încercării noastre, încărcătura istorică şi morală al acestui demers – care, in cazul dat, încearcă practic în ultimul ceas recuperarea memoriei unor mari români care s-au jertfit pentru ţară, pentru Hristos şi credinţa strămoşească – reclamă ca astfel de fapte să se desfăşoare sub oblăduirea Bisericii Naţionale şi a ierarhului locului. De aceea, lucrările de cercetare de la Târgu Ocna se vor desfăşura sub patronajul Preasfinţiei Sale Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Această încercare creştinească, cu vrerea lui Dumnezeu, poate aduce alinare sufletească pentru cei care mai supravieţuiesc şi care au pătimit pe nedrept în anchetele Securităţii şi în temniţele comuniste, şi de care nimeni nu se mai interesează. Astfel de fapte reprezintă şi un mod de recunoştinţă adusă memoriei celor care astăzi nu mai sunt printre noi, dintre care foarte mulţi au murit ca nişte martiri, fiind ucişi fără judecată sau în timpul detenţiei, şi ale căror trupuri au fost aruncate aiurea în morminte rămase până astăzi necunoscute” – se spune in comunicat.
Valeriu Gafencu (1921-1952)
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judetul Bălţi, în Basarabia. Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Ţarii, adunarea reprezentativa care a votat în 1918 Unirea cu România. În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi, a fost arestat din motive politice şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică.
A fost încarcerat pentru început la închisoarea de la Aiud unde a rămas pentru mai mulţi ani, după care a fost transferat la închisoarea din Piteşti. În aceste temniţe, datorită condiţiilor de detenţie, agravate după instaurarea în ţară a regimului comunist, a contactat mai multe boli, acesta fiind preţul rezistenţei sale morale şi spirituale. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.
Ca urmare a acestui lucru, la sfârşitul anului 1949, Valeriu este transferat de la Piteşti pentru investigaţii medicale la închisoarea Văcăreşti, iar în februarie 1950 a fost trimis la penitenciarul-spital din Târgu Ocna, într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de încă doi ani poate fi considerată drept o minune.
Penitenciarul din Târgu Ocna
În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste.
Condiţiile climaterice mai deosebite ale zonei unde se află amplasată localitatea, au contribuit la înfiinţarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei închisori. Iniţiativa i-a aparţinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de condiţiile grele în care lucrau deţinuţii de la salina din localitate, unde acesta avea în proprietate şi un conac.
Lucrările la construcţia închisorii au fost începute în anul 1851 şi au fost finalizate în 1855, în tot acest interval de timp deţinuţii fiind cazaţi, din dispoziţia domnitorului, în clădirea conacului. Edificiul, în formă de potcoavă, a fost ridicat lângă conacul domnesc, iar intrarea se făcea prin poarta conacului, care a devenit clădire administrativă.
Capacitatea noului edificiu era de 12 camere, în fiecare putând fi cazaţi circa 30 de deţinuţi. Închisoarea propriu-zisă era destinată exclusiv condamnaţilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece, ziua, aceştia erau duşi la ocnă pentru muncă.
Până în anul 1931, denumirea oficială a penitenciarului a fost aceea de Închisoare centrală de muncă silnică. În acel an s-a constatat că majoritatea condamnaţilor de la Târgu Ocna sufereau de tuberculoză pulmonară şi, ca urmare, s-a dispus încetarea folosirii acestora la munca din salină.
De atunci, închisoarea a fost transformată în loc de detenţie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Deţinuţii consideraţi sănătoşi au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară, iar cei bolnavi de TBC din alte închisori au fost aduşi la Târgu Ocna.
În anul 1936 s-a început construirea unei noi clădiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dată în folosinţă în 1939, an în care s-a început şi demolarea treptată a vechii închisori, mai puţin a clădirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultată din demolări a servit ulterior la construirea zidului împrejmuitor al noii închisori-spital.
În perioada 1851-1930, la Târgu Ocna au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun, criminali şi tâlhari, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi pe termen limitat. În timpul primului război mondial, infracţiunile care predominau în fişele condamnaţilor au fost dezertările de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar.
După 1930 aici au fost aduşi şi deţinuţi comunişti, printre care s-au numărat Chivu Stoica, Alexandru Moghioroş, Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici. După 23 august 1944, comuniştii aflaţi în detenţie au fost eliberaţi iar imobilul a servit temporar drept spital de campanie.
În perioada comunistă, penitenciarul-spital TBC de la Târgu Ocna era considerat ca fiind o închisoare de categoria a II-a, care găzduia deţinuţi cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a funcţionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC până în anul 1977, când, în baza unei Hotărâri a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi a Decretului nr. 255 din 1977, penitenciarul a fost desfiinţat. Între 1977 şi 1997 stabilimentul a funcţionat ca şi cămin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justiţiei din 1997, penitenciarul-spital de la Târgu Ocna a fost reînfiinţat.
Perioada comunistă a închisorii-spital a consemnat mai multe categorii de deţinuţi: contrarevoluţionari, deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, şi deţinuţi minori, numai băieţi. În diverse perioade ale regimului comunist, numărul celor internaţi la Târgu Ocna a variat între 350 şi 550 de deţinuţi.
În cursul anului 1950, la Târgu Ocna au fost transferaţi de la închisoarea din Piteşti câteva zeci de foşti studenţi TBC-işti. La Piteşti este cunoscut faptul că în perioada 1949-1952, conducerea Ministerului de Interne şi a Securităţii în complicitate cu o echipă de torţionari selectaţi din rândul condamnaţilor aflaţi atunci în penitenciarul de la Suceava, a iniţiat şi implementat un experiment diabolic, care a vizat reeducarea şi demascarea prin metode de tortură a deţinuţilor, în primul rând a celor consideraţi ca fiind legionari.
Acest fenomen a vizat şi alte penitenciare din ţară, printre care şi Târgu Ocna. Aici, datorită condiţiilor mai speciale de detenţie, a faptului că închisoarea se afla amplasată în oraş, dar şi din cauza unor inabilităţi ale Securităţii, încercarea aplicării reeducării s-a dovedit a fi un eşec, în cele din urmă toată acţiunea plănuită a se desfăşura după normele testate la Piteşti fiind suspendată.
Un rol important l-a avut şi Valeriu Gafencu, în jurul căruia s-au adunat toţi cei care se opuneau reeducării. La Târgu Ocna, nu numai că aşa ceva nu s-a putut aplica, însă în cele din urmă se poate spune că ceea ce s-a întâmplat acolo a fost tocmai opusul Fenomenului Piteşti.
În perioada comunistă, până în anul 1968, penitenciarul a fost condus de următoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Ştefan Daniliuc (1946-1950), Anton Brumă (1950-1952), Petru Călin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Ştefan Vasile (1966-1968).
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
►
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
►
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
►
Cookie-urile neclasificate sunt cookie-uri în curs de clasificare, împreună cu furnizorii cookie-urilor individuale.
