Categorie: Articole

Arhiepiscopul Calinic – Pastorala

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic. El se va bucura foarte de tine şi în dragostea Lui va tresălta şi va cânta de bucurie pentru tine” (Sofonie 3, 17)     Dreptmăritori creştini şi creştine, iubitori ai Naşterii lui Iisus Hristos Din înţelepciunea lui Dumnezeu, omul, coroana creaţiei Sale a fost aşezat în spaţiul terestru – Pământul – care ni sa dat să-l locuim din mila Sa, bucurându-ne de frumuseţile acestei lumi văzute. Din când în când, privirile noastre se coboară spre pământul pe care păşim, aducându-ne aminte că este „aşternut picioarelor lui Dumnezeu” (Isaia 66, 1), apoi ne ridicăm privirile, cuprinzând zarea cu răsăritul şi apusul soarelui, cântând: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. În soare şi-a pus locaşul Său; şi El este ca un mire ce iese din cămara Sa. Bucura-seva ca un uriaş care aleargă în drumul Lui” (Psalmul 18, 1-6). Atunci când încercăm să înţelegem atotputernicia şi atotprezenţa lui Dumnezeu, precum şi căldura iubirii Sale, gândul ne duce tot la psalmistul David care, inspirat de Duhul Sfânt, zice: „De la marginea cerului ieşirea lui şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui” (Psalmul 18, 7), adică Sfânta Treime ne îmbrăţişează întru lumina strălucitoare şi binefăcătoare a dragostei Sale veşnice. Cu totul îmbucurător şi mângâietor pentru sufletul şi inima noastră este mărturia pe care ne-o dă, peste veacul veacurilor, profetul Ieremia, inspirat de acelaşi Duh Sfânt, când citim: „Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare şi mia zis: „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea miam întins spre tine bunăvoinţa” (Ieremia 31, 3). Tocmai această bunăvoinţă dumnezeiască s-a concretizat în Sfânta Întrupare a lui Iisus Hristos, venit între noi oamenii, de data aceasta fiind El casnic şi împreună vieţuitor cu fiecare dintre noi. Ce poate să însemne: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică?” (Ioan 3, 16). Care balsam poate fi mai alinător ca şi atunci când auzim: „Că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea?” (Ioan 3, 17) La atâta bogăţie de iubire, Sfântul Apostol Pavel, cel care a călătorit până în al treilea cer, ne îndeamnă, aproape poruncindu-ne: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4, 4). Cum să nu fim într-o bucurie dumnezeiască, mereu crescândă şi mereu prezentă în viaţă noastră, viaţă ca dar unic făcut nouă din iubirea veşnică a lui Dumnezeu? Precum respiraţia noastră şi bătăile inimii din fiecare secundă, aşa trebuie să fie recunoştinţa şi mulţumirea noastră, izvorâtă ca razele din soarele dimineţii. Dreptmăritori creştini, Se cuvine cu adevărat, ca noi să vedem, din hăţişurile acestei lumi, chemarea lui Dumnezeu, Părintele nostru, la iubirea cea adevărată, trainică şi sfântă, atotînţelegătoare şi îngăduitoare. Cea mai mare lucrare din viaţa noastră este sădirea iubirii de Dumnezeu, nu numai în inima şi sufletul nostru, dar şi în iubirea pe care trebuie, necondiţionat, să ne-o arătăm – cu toată sfinţenia – unii altora. De obicei, în iubirile noastre, aici pe pământ, nu sunt într-o egală dăruire, adică, de cele mai multe ori unii dintre noi avem o iubire mai mare, pe care o arătăm copiilor noştri, familiei, colegilor, prietenilor mai vechi şi mai noi, precum şi binefăcătorilor noştri. Dar iubirea cea mai mare este atunci când noi nu iubim doar pe cei care ne iubesc, ci trecem peste acest aspect normal şi comun, având privirea aţintită la Iisus Hristos, care ne porunceşte: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 44-45). Dacă învăţăm cu râvnă poruncile lui Iisus Hristos Domnul şi le întrupăm în viaţa noastră de zi cu zi, avem şansa unică de a fi: „fiii Tatălui din ceruri” (Matei 5, 45), care ne consideră fiii Săi din veac. A răspunde cu ură împotriva celor care ne necăjesc este o lucrare negativă care îndârjeşte pe cel care este urât de către noi. Mai mult chiar, rămânem surprinşi de logica divină atunci când citim în Sfânta Scriptură: „Că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare păcătoşii nu fac şi ei la fel? Şi dacă îmbrăţişăm doar pe fraţii noştri, ce faceţi mai mult? Oare păgânii nu fac şi ei tot la fel?” (Matei 5, 46-47) Dreptmăritori creştini, iubitori ai Naşterii lui Iisus Hristos Pentru a ne tămădui de neştiinţă şi ură sau desconsiderare or persiflare, porunca lui Iisus Hristos ne inundă prin chemarea imperativă: „Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Ascultând Cuvântul Domnului Iisus Hristos, de a ne ridica din micimea noastră egoistă şi plină de orgoliu, iertând şi iubind pe vrăjmaşii noştri vremelnici – de altfel – înţelegem mai bine drumul nostru spre desăvârşire. Iubind sincer şi dezinteresat pe aproapele nostru, drumul către Dumnezeul desăvârşirii, în urcuş duhovnicesc este luminat de căldura şi razele luminii Duhului Sfânt. Vedem desluşit că la întâlnirea cu Hristos Domnul, vom fi întrebaţi dacă am citit Testamentul Său din Sfânta Scriptură şi care sunt mijloacele de a ne mântui. Într-o viziune uimitoare, Sfântul Evanghelist Matei, prin Duhul Sfânt ne descoperă judecata care ni se va face nouă, dând seama de modul cum am avut grijă de aproapele nostru, întreaga grijă pentru mântuirea noastră şi a celor care vieţuiesc dimpreună cu noi în frumuseţea văzută a acestei lumi. Dreptmăritori creştini, Citind în Sfintele Scripturi vedem cum Iisus Hristos – Fiul Omului, venind întru slava Sa cu toţi îngerii, stând pe tronul slavei Sale va aduna în faţa Lui neamurile – deci şi neamul românesc – şi având ca martori toţi îngerii păzitori pe care i-am avut daţi la Sfântul Botez, pentru a ne ocroti şi ajuta în toată viaţa pământească. Aşa va începe judecata Lui dumnezeiască, zicând: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!” (Matei 25, 34) Care ar fi motivaţia acestei poftiri dumnezeieşti? Iată Cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Că am flămânzit şi mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol şi M-aţi îmbrăcat; bolnav şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul Ceresc, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 34-40). Nicicând şi niciunde, în toate Scripturile de pe faţa Pământului şi nici într-o altă Religie a lumii, nu vom găsi această identitate divino-umană, ca Dumnezeu să ne facă cea mai mare bucurie de sub cer, ca noi să fim consideraţi fraţii Săi mai mici! Ce se va întâmpla cu cei care dintre noi n-am împlinit poruncile lui Iisus Hristos Domnul, de a ajuta pe fraţii Săi dar şi pe fraţii noştri, cu care convieţuim din mila Domnului pe acest pământ, fiind deci, de un neam duhovnicesc? Vom auzi cea mai înfricoşătoare voce, zicând: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav în temniţă şi nu M-aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu te-am slujit?” Atunci El va răspunde: „Adevăr Vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr-aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei 25, 41-46). Starea este înfricoşătoare! De justiţia divină nu vom scăpa niciunul dintre noi dacă am dovedit lipsă de dragoste pentru aproapele nostru, care potrivit Scripturii este chiar fratele mai mic al lui Iisus Hristos. Orice lipsă de grijă şi responsabilitate pentru viaţa oamenilor, zidiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu va avea nici iertare dumnezeiască, oricare ar fi motivele pe care le invocăm. Vom sta cu toţii în afara împărăţiei iubirii lui Dumnezeu dacă nu avem grijă unii de alţii în iubire dumnezeiască. Tocmai pentru aceasta S-a întrupat Iisus Hristos, devenind Fiul Omului, ca să ne aducă la cunoştinţa adevărului şi ca nimeni dintre noi să nu moară, ci să se întoarcă de la rătăcire şi să se mântuiască! Iubiţi cinstitori ai Naşterii lui Iisus Hristos, Cuvine-se cu adevărat să aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru dragostea cu care ne-a zidit pentru a ne bucura de bunătăţile Sale, din frumuseţea acestei lumi văzute, împărtăşind, negreşit, şi celor din jurul nostru, iubirea dumnezeiască în Domnul nostru Iisus Hristos! Vă întâmpinăm cu iubire frăţească, în Domnul nostru Iisus Hristos, dorindu-vă, în rugăciune, sănătate deplină şi spor binecuvântat în toate lucrările bineplăcute lui Dumnezeu. Să ne îndreptăm bucuria inimii către Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi să-i cântăm din prea plinul inimii: Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul! Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Material preluat de pe site’ul

Parintele Ilie Cleopa s-a nascut pe 10 aprilie 1912, in comuna Sulita, judetul Botosani, intr-o familie de tarani – Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina.

In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intrega viata misiunii duhovnicesti pana la 2 decembrie 1998, cand trecere la cele vesnice.

 *

În primele două luni după nastere, pruncul Con-stantin – viitorul Părinte Cleopa – era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai mânca aproape nimic si plângea zi si noapte. Toti erau îngrijorati de viata lui.

Nestiind ce să mai facă, mama lui, Ana, a fost sfătuită de bătrânele din sat să se ducă cu pruncul bolnav la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu de la Schitul Cozancea, care era un mare exorcist si vindeca multi bolnavi cu sfânta rugăciune.

Ajungând la chilia duhovnicului Conon, unde astepta multă lume, si-a spus durerea ei, plângând cu multe lacrimi:

– Ce să fac, părinte, că acest copil de la o vreme nu mai mănâncă si plânge într-una? Mă tem să nu moară.

– Stii ce să faci? Să-l dăruiesti Maicii Domnului!

– Cum să-l dăruiesc Maicii Domnului?

– Iată cum, a zis el. Ia o lumânare si un prosop, asează pruncul înaintea icoanei Maicii Domnului din biserică si zi asa: ”Maica Domnului, îti dăruiesc tie copilul acesta care este bolnav! Fă ce stii tu cu el!”

Atunci mama pruncului s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii, si, căzând în genunchi, a zis plângând: ”Maica Domnului, îti dăruiesc tie copilul acesta al meu, că este bolnav si plânge mereu. Fă ce stii tu cu el!” Si l-a trecut de trei ori pe sub sfânta icoană.

De atunci pruncul Constantin s-a făcut sănătos. Aceasta a fost o adevărată minune a Maicii Domnului, iar din momentul acela Constantin nu a mai fost bolnav de moarte toată viata sa.

Asa miluieste Maica Domnului pe mamele care nasc copii în frică de Dumnezeu.

*



Mormîntul părintelui Ilie Cleopa, care odihneşte la Mănăstirea Sihăstria, a devenit loc de pelerinaj. Cei care l-au cunoscut pe părintele Cleopa în timpul celor 64 de ani petrecuţi numai la Sihăstria vin şi se închină la locul în care odihneşte şi simt binecuvîntarea şi ajutorul părintelui în realizarea dorinţelor, ca şi atunci cînd era în viaţă. Foarte mulţi oameni bolnavi s-au vindecat după ce au luat pămînt ori flori de pe mormîntul părintelui Cleopa (pe care le-au păstrat cu grijă acasă) sau chiar ulei din candela de la cruce, cu care şi-au uns trupul.

Vestea vindecărilor minunate s-a răspîndit cu repeziciune în toate colţurile ţării, iar călugării mănăstirii Sihăstria sînt nevoiţi să acopere permanent mormîntul cu pămînt, în locul celui luat pentru tămăduire. Vin multe autocare cu pelerini care se opresc la mormîntul părintelui Cleopa şi  cer binecuvîntarea să ia cîte o mînă de pămînt cu credinţa că acesta, prin harul părintelui, are puteri tămăduitoare şi pentru ocrotirea de rele. Un călugăr mărturiseşte că a fost nevoit de mai multe ori să care cîte două-trei roabe de pămînt pe mormîntul părintelui Cleopa, pentru a acoperi golurile lăsate de către credincioşi. O tînără din Cluj, care l-a cunoscut pe părintele Cleopa cînd trăia, fiindu-i duhovnic, suferea de o boală cumplită şi a ajuns la Sihăstria, după ce acesta fusese deja înmormîntat.

A mers în cimitir şi s-a rugat la mormînt, iar cînd a plecat a luat puţin pămînt şi l-a înghiţit, convinsă fiind că harul părintelui va lucra asupra ei. Fata s-a vindecat, iar vestea minunii s-a răspîndit în satele din preajma Clujului, a mai spus călugărul.

Şi chilia părintelui a devenit loc de pelerinaj, fiind vizitată de mii pelerini din ţară şi străinătate.

Un tânăr care avea mari probleme cu coloana, având şi dureri aproape insuportabile,  în momentul în care s-a întins pe patul părintelui a simţit ca şi cum spatele i-ar fi luat foc, iar după ce s-a ridicat nu mai avea nicio problemă cu coloana si nici vreo durere până-n ziua de azi.

Mai multe despre  părintele Cleopa şi întâmplările minunate care adeveresc sfinţenia vieţii sale puteţi citi în cele 3 volume MÂNCA-V-AR RAIUL! editate de Sf M-re Sihăstria.

Să avem şi noi parte de rugăciunile sfinţiei sale!

De ai păcate, nu deznădăjdui! Şi n-am să încetez de a-ţi spune necontenit aceasta.

De păcătuieşti în fiecare zi, în fiecare zi pocăieşte-te !

Să facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre care se învechesc, când părţi din ele putrezesc, scoatem părţile putrezite şi punem în loc materiale noi; şi niciodată nu încetăm a face asta. Te-ai învechit azi din pricina păcatului? Înnoieşte-te prin pocăinţă!

„Dar pot să mă mântui, dacă mă pocăiesc?”. „Da, poţi!”. „Am trăit toată viaţa în păcate! Dacă mă pocăiesc mă mântui?”. „Da! De unde-o ştiu? De la iubirea de oameni a Stăpânului tău!”.

„Să am oare încredere numai în pocăinţa de care îmi vorbeşti? Este oare în stare pocăinţa să şteargă atâtea păcate?”.

„Dacă ar fi numai pocăinţa, atunci, pe bună dreptate, teme-te! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alătură pocăinţei, prinde curaj!”.

Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunătatea Lui cu cuvântul nu se poate tălmăci.

Păcatul tău are hotar; leacul, însă, nu are hotar. Păcatul tău, oricum ar fi, este păcat făcut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negrăită.

Ai curaj! Pocăinţa biruie păcatul! Închipuie-ţi o scânteie ce cade în ocean! Poate rămâne ea aprinsă? Poate să se vadă? Nu! Ei bine, ce e scânteia faţă de ocean, aceea e păcatul faţă de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atâta, ci cu mult mai mult. Oceanul, oricât de mare-ar fi, tot are margini.

Bunătatea lui Dumnezeu, însă, e fără de margini.

Nu vă spun acestea ca să vă fac trândavi, ci ca să vă fac şi mai sârguitori.

(foto : Strange Fruit, Anca Stanciu)

SURSA: Revista ORTHOGRAFFITI

Sau iarna?!

Luni 11 octombrie 2010 la hotel Hilton din Bucuresti a avut loc Simpozionul International de Martirologie – “Moartea martirica”  dedicat celor care au patimit in temnitele comuniste. In cadrul simpozionului au fost invitati profesori şi preoţi din România, Grecia, Rusia, SUA etc.  alaturi de fosti detinuti politici precum Marcel Petrisor, Demostene Andronescu, Octav Bjoza, Gh. Jijie si alte personalitati care au suferit in inchisorile comuniste.

A doua zi am vizitat Forul 13 – Jilava. Celulele parca inca mai pastreaza sunetul groazei in care personalitatile vietii politice si culturale romanesti si-au gasit sfarsitul. Vina principala a celor care au patimit a fost faptul ca erau intelectuali. Unul din acestia este D-l Marcel Petrisor care a reusit sa supravietuiasca cumplitului experiment. Domnia sa ne-a fost si  ghid pe parcursul vizitei la Jilava.

Voi n-ati fost cu noi în celule

de Radu Gyr

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

[slideshow]

SURSA: http://idealphotoro.wordpress.com/

Aceasta noua minune a parintelui Paisie am gasit-o istorisita pe blogul Manastirii Vatopediu http://vatopaidi.wordpress.com/2010/07/21/an-extraordinary-meeting-with-elder-paisios-seven-years-after-his-death/ de un anume G. care ii scrie prietenului sau Misha despre cum a fost salvat de la moarte de parintele Paisie in iarna anului 2001 in momentul in care ratacise drumul spre Manastirea Karakallou.

INTRODUCERE

Cateva comentarii facute de Misha: Aceasta scrisoare a fost primita in 2006. A fost tinuta ascunsa din motive personale ale destinatarului. Astazi a sosit ceasul sa fie publicata cu permisiunea autorului. Un prieten, G., l-a inatalnit pe Cuviosul Paisie, de a carui existenta nu stia, in 2001(la 7 ani dupa moartea Cuviosului), cand G a fost intr-un pelerinaj la Sfantul Munte Athos. Scrisoarea care urmeaza descrie imprejurarile minunate ale intalnirii, dialogul si  cum a facut cunostinta cu Batranul Paisie. As vrea mai intai sa-I multumesc Domnului  pentru oameni precum Cuviosul Paisie si in special pentru dragul G, care mi-a incredindat cu atata deschidere  detaliile intalnirii sale cu Batranul Paisie. Ma rog ca Maica Domnului si Cuviosul sa-l protejeze, acum ca se afla cu familia pe taramuri straine.

Buna,

Prietene Misha,

In sfarsit, au trecut aproape 5 ani de la intalnirea mea cu Batranul Paisie  si pot asadar sa trag o linie si sa gasesc putina liniste. Este irelevant ca impartasesc aceasta experienta cu cineva.  Mai ales cand acel cineva esti tu, care l-ai cunoscut deja pe Cuviosul Paisie. Chiar si in cazul acesta ii pot simti interventia. As dori sa primesti intreaga poveste ca pe o marturisire. Sunt convins ca vei arata intelegere asa cum nu ar face-o nimeni. Asta este suficient pentru mine. Voi include si cateva imagini cu intamplarea mea, din moment ce o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte.

25 Noiembrie 2001

Cararea spre Sf. Manastire  Karakallou: cateva ore inainte sa-l intalnesc pe Cuviosul Paisie.

L-am intalnit pe Batran cam in acelasi loc pe carare

si era imbracat la fel . Singura diferenta fata de fotografie este ca in ziua intalnirii era rece si mohorat afara si era si ceva zapada pe fiecare parte a drumului. Era si mult noroi din moment ce zapada se topise recent. Din acest punct, drumul se bifurca. Eram gata sa merg pe cararea din stanga, catre plaja, din moment ce presupusesem gresit ca manastirea era aproape de plaja. Deodata a aparut Cuviosul si dupa ce mi-a spus: ‘Ai gresit drumul, urmeaza-ma’, a luat-o pe cararea din dreapta a drumului. In timp ce mergeam la cativa pasi in spatele lui, ma intrebam cum  de nu ingheata din moment ce era imbracat atat de subtire. Si de asemenea:’ Cum de pantofii lui nu-s plini de noroi asa ca ai mei?’

Eram impresionat de cat de repede mergea. Incepusem sa-mi pierd rasuflarea  si m-am simtit usurat cand mi-a spus :’’ Urmeaza aceasta carare si Hristos si Maica Domnului te vor ocroti. Eu ma voi intoarce la schitul meu.” In prealabil  imi spusese ca “se folosesc buldozere sa distruga cararile Sfantului Munte’’ si m-a intrebat “Ninge in I..?”

Totul a durat in jur de 10 minute. Cand fiecare ne-am urmat drumul am simtit ca ceva foarte ciudat se intamplase, dar nu-mi puteam da seama ce anume. Am parasit Sfantul Munte Athos pe 15 Decembrie. Pe masura ce feribotul se indeparta de portul Daphni, m-am simtit profund indurerat ca plec. Dupa cinci ani, simt ca o mare parte din mine este inca acolo.

Am sarbatorit Craciunul si Anul Nou 2002 cu familia. Ulterior, mi-am luat rucsacul si am plecat din nou. Durerea de a fi departe de Grecia  era chinuitoare din nou. Anii treceau si posibilitatea de a nu mai vedea Grecia devenea tot mai reala.

Durerea nu mai era atat de acuta acum, dar amintirea intalnirii cu Batranul Paisie devenea tot mai puternica. Asta l-a determinat pe fratele meu sa-mi spuna la telefon odata :”Te rog, hai sa nu mai incepem din nou cu calugarul acela“

(Urmeaza mai multe detalii personale legate de anii 2003-2004)

In timpul Jocurilor Olimpice am simtit o dorinta puternica sa construiesc o troita. Dorinta mea era foarte puternica, desi nu fusesem niciodata prea religios. Relatia mea cu biserica era una formala. Imi respectam religia si biserica, dar nimic mai mult. In toamna anului 2004 am inceput sa schitez proiectul si am adunat toate materialele necesare. Am construit capela in camera destinata  unui hobby de-al meu-computerul. Totul mergea bine si ma bucuram. Era ciudat, dar uneori camera se umplea cu o mireasma minunata, care nu stiu de unde venea. Sotia mea nu simtea nici un miros. Am construit-o bucata cu bucata, folosind numai ciment de calitate si speram sa dureze multi ani. Am terminat-o la inceputul lunii mai 2005 si am dus toate partile jos in gradina pentru a le asambla. La inceputul lui August 2005, totul era gata. Mi-au trimis un clopot mic din Grecia , apa sfintita de la biserica din Spata si niste untdelemn din candela Sfantului Efrem. Pe 15 August am  sfintit troita si am inchinat-o Maicii Domnului. I-am pus hramul “Acoperamantul Maicii Domnului’’. Icoanele au fost daruite de familia mea din Grecia. Apoi au inceput sa aiba loc o serie de lucruri minunate.

In cursul zilei urmatoare, lucram la computer. Lucrez adesea la mai multe pagini simultan. Cand am terminat si inchideam paginile, a aparut fotografia Cuviosului Paisie, pe care o cautasem de atata timp. Inca nu-i stiam numele. Eram atat de socat incat imediat am sunat-o pe sora mea:’’Am gasit calugarul. Imi  arata pantofii de parca m-ar fi intrebat ‘iti amintesti de mine?’ I-am spus deasemenea ca-I voi trimite o fotografie sa o arate preotului paroh , in caz ca ar fi stiut cine este calugarul. Sora mea, care este cu picioarele pe pamant, mi-a zis ca fie va aparea din nou, fie ne va da indicii despre identitatea sa.

Cateva zile mai tarziu, am ascultat din pura intamplare  pe internet, programul ‘Agrypnos’ cu Manos Tsimilides. L-am auzit cum ii spunea unuia din ascultatori care cauta sfintii zilei , sa caute pe site-ul www.eortologio.gr. Am cautat si eu din curiozitate pe acest site , unul foarte util pentru oameni ca mine. Apoi am scris ceva destul de comun in cartea de oaspeti a lor. Zece zile mai tarziu, am primit un mail de la www.kivotos.1821.gr in care ma informau despre site-ul lor. Le-am raspuns, intrebandu-I de unde aveau adresa mea, la care mi-au raspuns:’de la eortologio.‘

Imi place foarte mult site-ul ‘kivotos Help’. Sunt oameni minunati. Imi plac in special raspunsurile pe care le dau la intrebarile membrilor. Am continuat sa ne trimitem mailuri foarte interesante. In unul din ele am facut referire la momentele dificile prin care trece familia greaca moderna. Au fost de accord cu mine spunand:’Mai ales acum, ca Batranul Paisie nu mai este printre noi sa ne ajute…’ I-am intrebat cine este acest Batran Paisie si mi-au raspuns ca este unul dintre cei mai buni si mai iubiti parinti Aghioriti contemporani.. Mi-au trimis doua fotografii . M-am gandit ca era timpul sa-I intreb despre Batranul meu si le-am trimis fotografiile cu el. Sunt sigur ca au crezut ca-i iau in ras. Ei mi-au trimis pur si simplu pagina de net dedicata Cuviosului http://www.athos.edo.gr/. Am vizitat pagina, dar tot nu-I stiam numele, sa pot intreba de el. Am navigat multe ore pe internet inainte sa-mi dau seama ca  Batranul meu era intr-adevar Paisie. Am crezut ca murise dupa intalnirea noastra pe Sfantul Munte din 25 Noiembrie 2001. Am cerut ceva mai multe detalii si un rezumat al vietii lui pe Forumul ‚athos edo‘.

G agelos mi-a trimis raspuns cu o scurta trecere in revista a vietii sale si mi-a recomandat cartea pe care o scrisese Ieromonahul Isaac. Cand am citit despre data la care murise batranul, a fost de parca m-ar fi lovit trasnetul. Chiar si sotia si-a dat seama ca ceva nu-i in regula si m-a intrebat ce se intamplase.

Am cerut sa-mi fie trimisa cartea din Grecia.  A fost una dintre cele mai dificile carti citite de mine. M-a afectat foarte mult. Este foarte greu pentru mine sa inteleg toate acele nevointe pe care si le impusese Batranul. Puterea vointei sale era de domeniul neverosimilului.  Aceasta este relatarea pe scurt a intalnirii mele cu Batranul Paisie. Nu am nici cea mai mica indoiala ca el imi salvase viata in acel moment in Sfantul Munte. Si acum face acelasi lucru, indrumandu-mi incet viata spre mantuire. A fost greu pentru mine sa scriu aceasta scrisoare unui strain. Este ceva ce nu am mai facut inainte. Vreau doar sa arat ca nu sunt fanatic …sau mai degraba faptul ca nu am ajuns la inaltimi.…………………………………   Sunt un om normal, cu slabiciunile mele..(aici va sunt date detalii personale)Domnul sa aiba mila de mine.

Este ciudat, dar ceva din interiorul meu imi spune sa am incredere in tine. Este ceva ce nu pot explica. Dar in decursul ultimilor ani s-au intamplat atatea lucruri pe care nu mi le pot explica. Te las pe tine sa hotarasti daca merita sa fie publicata povestea mea. Cred ca ii datorez asta Batranului, ca oamenii trebuie sa afle despre aceasta intamplare. Poti folosi scrisoarea si fotografiile mele  sau le poti slefui dupa cum ti se pare potrivit. Sper ca nu te-am zapacit cu incoerenta mea. Iti urez toate cele bune. Sa ai o saptamana frumoasa!

Cateva comentarii facute de Misha

Toate detaliile personale ale prietenului meu G sunt disponibile pentru toata lumea. Scrisoarea in forma ei originala(si partile pe care astazi le-am omis)vor fi inmanate la locul potrivit astfel incat sa poata fi evaluate si prezentata pentru beneficiul acelora care il cinstesc pe Batran.Ii rog pe toti acei prieteni care-si doresc sa o reproduca, sa pastreze continutul si sa aminteasca sursa pentru a preveni lucruri ca ‘telefonul fara fir’, care apare destul de des in povestirile personale.

Sfarsit

Istorisirea  a fost preluata de pe http://misha.pblogs.gr/2010/07/

Traducerea a fost realizata de prof. Gabriella Misailescu.

( N.N. Redam mai jos un sms pe care l-am primit de la doamna profesoara G.M. dupa ce terminase traducerea:

Parinte, lucrand la traducere, am uitat cu totul ca am mancarea pe foc, dar aducandu-mi aminte, intr-un tarziu, am alergat crezand ca e deja carbonizata, dar apa era la acelasi nivel, desi trecuse 1h… )