: Arhive : Monastirea CORBII DE PIATRA
- 4 -23 Aprilie 1615 (7123)
Din mila lui Dumnezeu, Io, Radul voevod si domn, fiul raposatului Mihnea voevod. Da domnia mea aceasta porunca a domniei mele egumenului Veniamin de la sfanta manastire din Arges, ca sa-i fie lui tot satul Corbii si cu toti rumanii si cu tot venitul. Pentru ca acest sat, Corbii, au fost de mosie ai calugaritei Magdalinei, jupanesei lui Crajaiu de mosie, de stramosie. Deci cand a fost tocmai in zilele batranului Basarab voevod iar Magdalina calugarita, ea au avut si o manastire la Meris. Deci s-au sculat ea de au mersu la Basarab voevod de au inchinat manastirea si satul Corbii, lui Basarab voevod, insa daca se va pristavi, ei sa-i zaca oasele la manastire. Deci intraceea, peste putina vreme Magdalina calugarita, ei s-au intamplat moarte, deci ea, unde au jaluit, ea acolo o au ingropat, in tinda bisericii. Si au adaos Basarab voevod cu manastirea si cu satul Corbii, bucatele Magdalinei calugaritei de le-au dat in sfanta manastire de la Arges sa-i fie pomana ei, unde-i zac oasele; si de atunci pana acum este cursul anilor 112 si tot au tinut sfanta manastire de atunci pana acum cu buna pace. Iara cand au fost acum in zilele domniei mele, iara niste oameni s-au aflat de s-au facut stranepoti Magdalinei calugaritei si au ridicat para cu egumen Veniamin inaintea domniei mele. Si asa parau acei oameni si anume: Dragoiu si Mircea si Stanila pre egumen cum ca sunt ei rudenie Magdalinei calugaritei, ca sa ia manastirea Merisul si satul Corbii; drept aceia domnia mea am judecat pe drept cu toti cinstitii dregatorii domniei mele. Si am vazut domnia mea si cartea lui Basarab voevod la mana egumenului Veniamin, cum ca au fost dat si inchinat acea manastire si satul Corbii, ce sunt mai sus scrisi, de Magdalina calugarita, lui Basarab voevod, iara Basarab voevod le-au adaos in sfanta manastire a Argesului si i-au ingropat oasele ei in manastire. Deci au ramas acesti oameni ce sunt mai sus scrisi, de lege si de judecata dinaintea domniei mele pentru ca nici nu au avut carti, nici nimic. Ci, vazand domnia mea acea pomena batrana, asisderea si domnia mea am dat egumenului Veniamin ca sa-i fie sfintei manastiri de Arges satul Corbii si acea sfanta manastire Merisul, sa fie ajutor si de hrana calugarilor si de nimeni clatit, dupa porunca domniei mele. Altfel sa nu fie, dupa porunca domniei mele si ispravnic insasi porunca domniei mele.
Scris: luna Aprilie, 23 zile in anul 7123 (1615).
Arhivele Statului Bucuresti, (Ep. Argesului XVI / 2). Documentul este in D.I.R. Tara Romaneasca, B sec XVII, vol II
Pagina:
1 2 3 4 5 6 7 8 9